Dan Dungaciu: România nu are un proiect serios nici cu SUA, nici cu UE, România s-a învățat să primească doar firimituri, fără un proiect strategic real (VIDEO)

Podcastul de azi este primul dintr-o serie pe care o lansăm sub egida „ROMÂNIA, ÎNCOTRO?”, prin care ne propunem să punem întrebări esențiale despre direcția României în următorii ani, în contextul unei situații interne tensionate și al unor schimbări geopolitice majore. Primul invitat este Dan Dungaciu, cunoscut sociolog, intrat recent în politică, în calitate de prim-vicepreședinte AUR. Proiectul media este realizat de Financial Intelligence în colaborare cu Balkan Development Support, iar gazda acestor podcasturi este colaboratorul nostru, Iulian Mareș. Podcastul a fost filmat pe data de 14.01.2026.

România nu are un proiect serios nici în ceea ce privește SUA, nici în ceea ce privește UE, ci are doar iluzia unei relații bazate pe gesturi simbolice – poze, strângeri de mână, vizite militare – spune sociologul și profesorul universitar Dan Dungaciu, acum prim-vicepreședinte AUR, în podcastul “România, încotro?”, realizat de Iulian Mareș. Dan Dungaciu folosește o metaforă dură: România ar fi ca la „bucătărie”, primind firimituri, fără un proiect strategic real. Concluzia: România funcționează într-o logică de supraviețuire, nu de strategie. În plan intern, România funcționează ca o „mașină pe două roți”; nimeni nu vrea cu adevărat să meargă „pe patru roți”, pentru că asta ar cere o reconstrucție profundă și ar crea costuri politice.

• „AUR unește românii sau mai degrabă dezbină?”

Dan Dungaciu răspunde pornind din teoria politică: orice partid are „două fețe” și, prin definiție, partidele nu unesc, fiindcă reprezintă „o parte” din societate. În democrație, partidele apar tocmai din cauza imposibilității de a obține consens pe chestiuni fundamentale bazate pe valori. Pentru a ilustra ideea de „opțiuni de valoare”, oferă exemplul Japoniei: un stat puternic, respectat, dar poate mai puțin prosper și liber vs. un stat prosper și liber, dar mai puțin „respectat”/mai vulnerabil. Concluzia lui: astfel de opțiuni nu au o „soluție” unică, iar sociologia (și științele sociale) nu oferă rețete simple pentru problemele sociale.

• „România pe două roți”: diagnosticul de instabilitate și miza politică

Dan Dungaciu introduce metafora centrală: România funcționează ca o „mașină pe două roți” – merge, dar precar și instabil. Spune că există percepția că „nimeni nu vrea să o lase pe patru roți” (adică stabilă), fiindcă o stabilizare reală ar presupune o ruptură profundă și costuri mari. Dar această instabilitate poate „să o arunce în aer” sau să o „demanagerieze definitiv”.

În această logică, el argumentează că ceea ce reprezintă AUR (sau „fenomenul AUR”) e important pentru că exprima o „bucată esențială” din societate – aproape „jumătate” din modul de gândire al românilor. El întreabă retoric cine are dreptul să decidă ce viziuni politice sunt „corecte” sau „incorecte” în democrație; în democrație criteriul e votul, iar societatea se judecă pe sine prin alegeri, în contextul nivelului ei de cultură/educație etc. Concluzia: „mașina” trebuie coborâtă pe pământ prin asumarea faptului că acea parte a electoratului e la fel de validă ca cealaltă.

• Polarizare, criză internă și vulnerabilitate la manipulare externă

Dan Dungaciu afirmă că îl deranjează profund faptul că nimeni nu face eforturi (nici măcar formal) să „pună cele două bucăți împreună”, mai ales într-o perioadă pe care o numește posibil cea mai mare criză trăită de România de la căderea comunismului. România „nu-și permite” să rămână într-o tensiune internă care poate rupe societatea.

Apoi leagă direct polarizarea internă de riscurile externe: cele mai puternice amenințări – dezinformarea și manipularea din afară – prind pentru că găsesc un „mediu de criză” internă. Dacă vrei să lupți cu manipularea externă, soluția nu e doar „să vorbești despre ea”, ci să pui România pe picioare: să crești încrederea în instituții și credibilitatea oamenilor politici; atunci societatea devine mai rezilientă la dezinformare.

• „Salvarea” României și comparația cu 1989: crize mai dure într-o lume fără război Mondial

Gazda întreabă: „România are nevoie să fie salvată?”. Dan Dungaciu reformulează: România trebuie „pregătită” să fie în cea mai bună postură pentru a face față unor crize foarte mari, posibil mai dure decât cele trăite de generațiile lor. Spune că prăbușirea comunismului a fost o criză „gestionată” (nu s-a prăbușit haotic precum URSS), tocmai pentru a evita riscuri catastrofale (inclusiv legate de arsenal nuclear). Astăzi, în schimb, lumea încearcă să construiască o ordine mondială „în timp de pace”, fără un război mondial prealabil, încercând simultan să evite unul – lucru pe care îl consideră extrem de complicat.

• „Putere și smerenie”, linii roșii și etica în politică

Gazda aduce tema „puterii și smereniei” și întreabă de linii roșii personale. Dan Dungaciu spune că există riscul ca liniile roșii să „se îndepărteze” odată cu trecerea timpului în politică, dar el își definește liniile roșii mai ales prin proiect, nu prin orgolii personale. Îl citează pe Țuțea (ideea că pentru interesele României te poți „face de râs oricum și oricând”), pentru a sublinia că în politică proiectul e central.

Apoi invocă Max Weber și distincția între două tipuri de etici / două abordări: una ține de ecuația personală, alta de asumarea proiectelor. „Tipul ideal” în politică ar fi să nu treci linii roșii legate de proiectele asumate; dacă îți calci proiectele, îți pulverizezi identitatea politică și ieși din joc. În viziunea lui, liniile roșii nu sunt doar personale, ci mai degrabă colective (legate de partide ca entități). El spune explicit că nu ar trece peste linii roșii care țin de proiectele asumate.

• Verticalitate vs flexibilitate: exemplul diplomației și funcționarea instituțiilor

Întrebat despre verticalitate sau flexibilitate, Dan Dungaciu spune că răspunsul nu e simplu: flexibilitatea poate fi o calitate, la fel ca verticalitatea. Dă un exemplu instituțional: dacă în Ministerul de Externe „toți ar gândi” independent în sensul de a face fiecare politica lui, instituția s-ar „duce în cap”. Un ambasador gândește și acționează în limitele mandatului primit; altfel, dacă fiecare își face propria politică externă, coerența statului se pierde. Ideea de bază: instituțiile au nevoie de disciplină și coordonare, nu de „autonomii” totale.

• „Transfer de legitimitate” și eticheta de „extremism”

Gazda îl întreabă dacă nu se teme că prezența sa produce un transfer de credibilitate către AUR, partid etichetat drept extremist. Dan Dungaciu răspunde că nu îl impresionează nici abordările personalizate, nici etichetele și că formația lui sociologică îl învață să privească dincolo de etichete, pe care le respinge cu fermitate. Precizează că trendul suveranist era vizibil în societatea românească încă din anul 2017 și inițial s-a manifestat sub forma apatiei cetățenilor în ce privește participarea la vot.

• Diferența crucială: „la guvernare” vs „la putere”

Revenind la metafora „mașinii pe patru roți”, Dan Dungaciu spune că stabilizarea reală nu se poate face decât când AUR ajunge la putere, nu doar la guvernare. Insistă că e o distincție majoră: guvernarea fără putere (fără pârghii majoritare) nu permite implementarea proiectului. Conex, consideră că “proiectul este mai important decât omul”, cu referire la proiectele politice ale AUR.

• 2028: cum evită AUR o coaliție nefuncțională și cu cine ar coabita?

Gazda întreabă cum se evită în 2028 situația unei coaliții mai mult nefuncționale decât funcționale și, dacă AUR ajunge la guvernare, cu cine ar coabita. Dan Dungaciu răspunde tranșant: AUR nu merge la guvernare „doar ca să stea la guvernare”; va merge când va fi „la putere”, adică atunci când va avea pârghiile majoritare. Spune că AUR nu se va anexa unui partid mai mare; dimpotrivă, în scenariul lui, AUR va fi cel mai mare partid și va guverna eventual cu un alt partid (lăsând această discuție deschisă).

• Tema Republicii Moldova: Unirea ca proiect și „mit fondator” AUR

Gazda introduce explicit subiectul: unirea României cu Republica Moldova este proiect AUR? Dan Dungaciu confirmă și îl numește „unul dintre cele mai importante proiecte” și, „în sensul frumos”, chiar mitul fondator al AUR, afirmând că partidul „s-a născut din Basarabia, România”.

În același context, el spune că AUR ar fi fost singurul partid care a reacționat la o declarație a Maiei Sandu pe care o consideră extrem de importantă și critică lipsa de reacție a Bucureștiului (inclusiv a președintelui), sugerând că ar trebui să „zguduie tot” și că e „jenant” să nu existe reacție după o apropiere publică România–Maia Sandu.

Pledoaria pentru ideea unionistă se bazează inclusiv pe măsurătorile sociologice din anii trecuți, care au demonstrat că opțiunea pro-europeană a Republicii Moldova a crescut în preferințele electoratului din această țară atunci când liderii politici de la Chișinău s-au poziționat în susținerea ei, iar cetățenii au reacționat favorabil. Dan Dungaciu consideră că o reacție similară ar surveni și în cazul scenariului unionist.

• Maia Sandu: experiență europeană și realism în privința securității

Dan Dungaciu subliniază faptul că Maia Sandu s-a întâlnit și a discutat cu politicieni europeni într-o măsură pe care o consideră net superioară politicienilor români (în ansamblu), ceea ce o face, în viziunea lui, un actor politic cu un contact direct și realist cu starea Europei. El introduce și un proverb atribuit unui lider chinez („nu contează ce culoare are pisica…”), pentru a spune că dincolo de divergențe politice, contează eficiența și realismul.

• Scenariul Odesa și „garanțiile” inexistente: Moldova e departe de Donbas, „deocamdată”

În jurul acelei declarații, Dan Dungaciu dezvoltă un scenariu de securitate: Republica Moldova este departe de Donbas „deocamdată”, dar nu există garanții că Rusia nu va avansa spre Odesa, apropiind conflictul de Republica Moldova. În consecință, ideea că „proiectul de rezistență” din Ucraina poate să nu țină este adusă ca posibilitate, iar riscul este ca rușii să vină mai aproape dacă războiul continuă.

• Ipoteza „înțelegerilor” istorice și „o nouă Yalta”: obligația omului politic de a gândi scenarii

Dan Dungaciu merge mai departe și introduce ideea că ar putea exista înțelegeri geopolitice (cunoscute sau necunoscute publicului) prin care anumite zone ar rămâne „arondat(e) spațiului rusesc”. Spune că nu știe dacă există astfel de înțelegeri, dar afirmă că un om politic român are obligația să se gândească la ele, chiar dacă adevărul ar putea fi aflat abia peste zeci de ani („peste 50 sau 100 de ani”), folosind metafora „Alaska” ca posibilă „nouă Yalta”. Ideea centrală: politica responsabilă ia în calcul scenarii incomode, nu doar speranțe.

• Moldova în istorie: lideri, ferestre de oportunitate, direcția europeană

În discuția despre Republica Moldova, Dan Dungaciu spune că apropierea Moldovei de parcursul european a fost influențată de lideri și momente istorice, menționând cazul lui Vladimir Voronin și episodul presiunilor rusești privind federalizarea (în 2003) care ar fi eșuat. (Fragmentul apare ca început de explicație despre cum se formează semnalele politice „de la lideri către urne” și despre mecanismele apropierii de Europa.)

• Unionismul ca opțiune legală și critica ideii că „distruge statul”

Dan Dungaciu afirmă explicit că nu este ilegal să fii unionist. Critică argumentul că unionismul „distruge statul-națiune” și spune că a transforma această opțiune într-o culpă ar fi excesiv și nedemocratic. Pentru a ilustra, folosește analogia germană (RDG/RFG) sugerând absurditatea de a considera „distrugător de stat” un curent reunificator. În logica lui: poți discuta dacă unionismul e „bun” sau „rău” politic, dar nu îl poți scoate din legalitate.

• Apărarea lui George Simion: „nu există probe” că ar fi agent rus

Dan Dungaciu spune că nu există nicio probă nici în Ucraina, nici în Republica Moldova că George Simion ar fi agent al Federației Ruse și declară că, dacă ar fi avut măcar „un capăt de probă” că AUR ar fi arondat intereselor rusești sau că Simion ar avea legături cu serviciile rusești, el nu ar fi intrat în partid. Cu titlul de citat, redă o declarație făcută la radio în anii trecuți, conform căreia „AUR este rezultatul unei bătălii între păduri”. Admite faptul că există „linii roșii” în politică ce nu trebuie încălcate, dar consideră că acestea țin mai degrabă de proiectele politice asumate de către un partid, nu de oamenii care fac parte din acesta, în timp ce „actul politic este un act de conștiință”.

• Exemplificări juridice/istorice: unionism, CEDO, Mitropolia Basarabiei

Dan Dungaciu aduce o argumentație cu exemple din Republica Moldova pentru a susține că mișcarea unionistă este legală și poate fi combătută politic, nu interzisă. El invocă un episod legat de Partidul Popular Creștin Democrat și de Vladimir Voronin (care ar fi vrut desființarea formațiunii), menționând un parcurs la CEDO ca referință la legalitatea curentului unionist.

În același fir, oferă exemplul Mitropoliei Basarabiei: după reactivare, autoritățile moldovene ar fi refuzat recunoașterea juridică; cazul a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu susținere juridică pro-bono (povestește inclusiv despre interacțiuni diplomatice și despre argumentul statului moldovean că recunoașterea ar „prăbuși” statul). Dan Dungaciu punctează ideea că instanța judecă o cauză juridică, nu „soarta statului”, sugerând că argumentul „se prăbușește statul” e folosit abuziv împotriva drepturilor și libertăților.

• Unionismul „inimii” vs unionismul „minții” și oportunitatea ratată a anilor ’90

Dan Dungaciu afirmă că, dacă proiectul de reunificare ar fi fost făcut în anii ’90, România ar fi avut o piață agricolă uriașă (după Franța) și ar fi evitat dificultăți atât pentru agricultorii din România, cât și pentru cei din Republica Moldova (care nu au aceleași subvenții). Concluzia lui este că „le-a mers mai rău și lor, și nouă” din cauza întârzierii/ratării proiectului.

El descrie „Basarabia–România” din anii ’90 ca un „proiect al unionismului inimii” – emoțional, exaltat, cu steaguri, cântece și simboluri – și spune că acum ar trebui trecut la „unionismul minții”: un proiect recalculat, bazat pe cifre, analize, institute și seriozitate instituțională. Aici critică statul român, pe care îl descrie ca speriat/paralizat/neputincios.

• Locul și rolul României în Uniunea Europeană

Dan Dungaciu spune că în Uniunea Europeană „bucuriile sunt colective, dar dramele sunt întotdeauna naționale”, dând ca exemplu cazul Greciei în criza datoriilor. Se autoidentifică drept „român și european”, dar privește Uniunea Europeană ca fiind o entitate politică artificială, ce nu ține cont de diferențe geografice și unele incompatibilități culturale între națiunile ce fac parte din uniune și unde, în prezent, se încearcă impunerea unei federalizări care nu e dorită la nivelul cetățenilor din fiecare stat al UE.

• România și mișcarea suveranistă la nivel internațional

Dan Dungaciu precizează că preocuparea AUR vizează implicarea în mișcarea suveranistă care se construiește la nivel internațional, unde să fie alături de francezi, polonezi, italieni, greci și, desigur, unguri. În același timp, demersurile aferente vizează crearea unei punți cu SUA în actualul context, de aici și inițiativa unei vizite la Washington pe care o va efectua o delegație a partidului în perioada imediat următoare. Consideră că o astfel de coaliție ideologică poate fi abordarea care să funcționeze și în raport cu Ungaria condusă de Viktor Orban, chiar dacă partidul acestuia aparține de altă familie politică reprezentată în Parlamentul European.

• Prezența lipsită de consistență a României în regiunea Balcanilor

Pentru ca România să aibă o prezență consistentă în regiunea Balcanilor, Dan Dungaciu spune că este necesară o viziune politică, dar și de fonduri de investiții, de companii românești care să intre în piața aferentă, de capabilități reale de acțiune în acest sens, inclusiv expertiză academică, nefiind suficientă realizarea unor vizite oficiale, a unor întâlniri la nivel de ambasadori sau alte gesturi simbolice. România ar trebui să aibă institute de cercetare dedicate arealelor cu care se învecinează, care să funcționeze în proximitatea lor, la Oradea, la Constanța, la Craiova, la Timișoara și care să devină furnizori de expertiză pentru instituțiile de stat și mediul de afaceri.