Energie

Dan Gheorghiu (CNR-CME): România poate avea cea mai ieftină electricitate, dar ne trebuie o nouă strategie energetică

România poate avea cel mai mic preţ la energia electrică, însă pentru a atinge acest deziderat este nevoie de o nouă strategie energetică, a declarat, marţi, Dan Gheorghiu, vicepreşedintele Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), într-o conferinţă online.

El a amintit că ultima strategie energetică a ţării a fost aprobată în urmă cu 14 ani, în anul 2007, iar realităţile de acum sunt evident altele.

“Oficial, noi încă suntem ancoraţi în anul 2007, la acea strategie energetică aprobată atunci, iar noi, cei care suntem de o viaţă în sectorul energetic, trebuie să venim cu propuneri care să însemne într-adevăr o strategie”, a arătat Gheorghiu.

Reprezentantul CME a precizat că este bună ideea Guvernului de a aproba o strategie energetică pe care să o trimită ulterior spre aprobare Parlamentului.

“Dacă va fi transformată în lege şi devenită o strategie transpartinică, va fi un punct câştigat. De aceea trebuie să ne batem în momentul de faţă să alegem cea mai bună soluţie pentru perioada de tranziţie, astfel încât România să se poată lăuda cu ceea ce Ungaria s-a lăudat acum două zile: cea mai ieftină energie electrică. Pentru foarte multă lume, acest lucru este suprinzător, dar iată că vecinii au reuşit printr-o o politică coerentă şi corelată să ajungă la acest deziderat”, a susţinut Gheorghiu.

El a subliniat că momentul acesta de decizie este foarte important.

“Dacă nici acum nu vom lua nicio decizie, chiar şi pentru perioada de tranziţie, atunci într-adevăr vom avea de suferit, nu doar pentru că nu vom şti să producem la calitatea şi cantitatea necesară, dar şi la preţuri suportabile pentru consumatori, atât populaţie, cât şi industrie”, a mai spus Gheorghiu.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

32 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

35 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

41 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

45 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

50 de minute ago

This website uses cookies.

Read More