Update articol:

Dan Manolescu, CCF: Nu cred că vom avea un final de an fără noi modificări fiscale; Dacă așa va fi, sper să le vedem într-o lună, nu de Crăciun

Probabil vom vedea o nouă serie de măsuri fiscale undeva în noiembrie, odată cu bugetul pe 2026, a spus Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, la conferința Repere Vechi și noi în managementul și fiscalitatea entităților, organizat de Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, potrivit unei postări pe Facebook.

Acesta a spus: „Pachetele fiscale 1 și 2 ajung oare să închidă bugetul pentru anul viitor? Discuțiile de până acum au fost în direcția de a încerca să găsim soluții pentru anul ăsta într-un nivel rezonabil și acceptabil care, ca țintă, ar fi la 8,4 – 8,5% din PIB deficit bugetar.

Va reuși să se obțină acest procent? Mă îndoiesc, având în vedere întârzierea celorlalte pachete pe zona de reforme de cheltuieli.

Ce facem anul viitor? Măsurile astea, mai ales că cele pe cheltuieli întârzie, s-ar putea să pună Guvernul într-o dificultate majoră pentru a încheia anul viitor într-un buget de 6,4 – 6,5% deficit.

Deși înțelegem din declarațiile publice că nu se va mai umbla la regimul fiscal, sincer, am dubii serioase că acest lucru va putea fi realizat din momentul în care Guvernul pune bugetul pe 2026 pe masă. Mă aștept în continuare la o serie de măsuri pe zona fiscală.

Acea măsură de eliminare a impozitului minim pe cifra de afaceri a fost rediscutată în ultimul moment, s-a depus amendament și s-a menținut în 2026. La pachet s-a plafonat deductibilitatea cheltuielilor de consultanța, administrare și proprietate intelectuală de la afiliați nerezidenți doar pentru firmele cu o cifră de afaceri mai mică de 50 milioane de euro. Acolo s-a venit cu o propunere de limitare la 1% din total cheltuieli a unor astfel de servicii de la afiliați nerezidenți.”

Dacă stăm să ne uităm la ce s-ar mai putea întâmpla, având în vedere că în zona de produse supuse accizelor a intrat de curând și vinul, cu o valoare nu foarte mare a accizei, cel puțin pentru moment, ceea ce ne arată o intenție de a extinde bază de calcul a accizelor, este posibil să vedem o extindere a accizei pe zahăr, care acum este doar pe zahărul din produse lichide, și către alte tipuri de produse solide, a mai spus Manolescu: “Avem o zonă în care, pe de o parte, zahărul e aliment de bază care trebuie să aibă un preț plafonat. Pe de altă parte, îl considerăm un aliment rău când e pus într-un lichid și îl taxăm cu acciză. Practic, avem Ministerul Agriculturii, care e promotorul plafonării și îl consideră aliment de bază, pe de altă parte vine Ministerul de Finanțe și stabileste că nu e bun pentru că face rău dacă-l pui într-un lichid.

Asta se va duce în prețuri, în inflație, cum se duce orice taxă. Să reușim să inventăm o taxare indirectă care să nu aibă efecte în inflație e o utopie.”

Impozitul suplimentar la petrol și gaze (ICAS) ar trebui, teoretic, să dispară de anul viitor, a mai precizat presedintele CCF: “Avea termen de aplicare de 2 ani. Când o să vadă Guvernul că o să dispară banii de acolo, ce o să facă? Ori prelungește aplicarea, ori îi mută pe toți în zona de IMCA,

Probabil vom vedea o nouă serie de măsuri fiscale undeva în noiembrie, odată cu bugetul pe 2026. Eu nu cred că vom avea un final de an fără modificări fiscale. Dacă așa va fi, sper să le vedem într-o lună, nu de Crăciun”.

BVB | Știri BVB

AQUILA PART PROD COM (AQ) (09/10/2025)

Notificare prag detineri/vot

SIMTEL TEAM (SMTL) (09/10/2025)

Stabilirea detaliilor operatiunii de majorare a capitalului social

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2025)

Invitatie la consultare publica privind Raportul de Sustenabilitate

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/10/2025)

Contractarea unei noi finantari de la EIB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2025)

Convocare AGAO in data de 11(12) noiembrie 2025