Fabrica de Profile a realizat în acest an o analiză internă cu privire la tendințele în finisajele de interior, iar aceasta a arătat o trecere treptată, dar constantă, de la stilul clasic la elemente de art deco și boho chic; nu mai vrem spații în care să ne simțim străini, care să ne încarce prin elemente impozante, ci, mai degrabă, căutăm simplitatea sau acele elemente care să dea senzația de liniște și confort ne-a declarat domnul Dan Panciu, CEO Fabrica De Profile.
Potrivit domniei sale, o altă tendință interesantă o reprezintă crearea în sine a elementelor decorative dorite și potrivite spațiilor: “Clienții noștri încep să nu își mai aleagă produsele din catalog, ci vin cu o idee sau cu o dorință despre cum ar dori să arate spațiul lor, iar noi reușim să le transformăm imaginația în realitate, prin formarea propriei matrițe a acelui detaliu descoperit și dorit. Prin utilizarea elemente decorative customizate și deci unice, clienții reușesc să imprime spațiului în care locuiesc propria amprentă.
De altfel, dacă ar fi să descriem printr-un singur cuvânt tendințele din ultima vreme pe piața elementelor decorative, acesta ar fi “inovație”. Începem să spargem tiparele, să căutăm noutate, să vrem soluții inovative pentru spațiile noastre. Inclusiv strategia de dezvoltare a Fabricii de Profile a avut la bază inovația, un concept care nu a însemnat doar descoperire și noi direcții, ci și perfecționare continuă.
Acesta este și motivul pentru care am deschis în acest an un showroom inovativ, gândit ca o adevărată experiență senzorială. Este un spațiu structurat în șase capsule distincte, fiecare dintre ele fiind un univers propriu, care te ghidează prin diverse stiluri și idei de design. De la forme curbe și linii organice, care transmit o senzație de fluiditate și naturalețe, până la accente moderne și soluții inovatoare pentru crearea de spații flexibile, showroomul nostru, situat pe strada Baicului 80, este un loc în care clienții pot experimenta la un alt nivel conceptul de design interior.
Am realizat că tendința clienților noștri este de a căuta experiențe, nu produse în sine, de aceea, am considerat firească trecerea de la simplul catalog de produse la un concept care încurajează clienții să-și aleagă elementele decorative printr-o experiență interactivă și profund personalizată. Practic, putem spune că ne-am construit strategia pe termen mediu și lung pe a le oferi clienților noștri posibilitatea de a se raporta la spațiul lor într-un mod complet nou, iar raportarea la un produs nu mai este doar una strict vizuală, cu multisenzorială”.
Domnul Panciu spune că, în ultimii ani putem să vorbim despre un proces de conștientizare tot mai accentuat cu privire la importanța designului interior din partea consumatorilor, atât client final, cât și client comercial: “Cumpărătorii au devenit mai preocupați de micile detalii care, de fapt, contribuie la conturarea personalității și detaliilor unei case. Finisajele, elementele decorative sau fațadele joacă un rol important în crearea unui mediu menit să ofere bunăstare fizică și emoțională. În acest context, tendințele actuale pun accent pe un stil de viață mai echilibrat, în care natura, funcționalitatea și estetica se îmbină armonios pentru a crea spații care inspiră liniște și confort.
Practic, a crescut interesul de a identifica un echilibru între funcționalitate și estetică, iar acest balans îl putem descoperi fie prin propria documentare, fie apelând – din ce în ce mai des – în ultima perioadă, la specialiști, arhitecți sau designeri. Pentru noi reprezintă o satisfacție semnificativă să întâlnim din ce în ce mai mulți clienți care știu ce este un ancadrament sau care înțeleg care este utilitatea baghetelor de colț sau a chenarele de pereți. Asta înseamnă că sunt atenți până la cel mai mic detaliu de modul în care își creează spațiul de locuit și că nimic nu este la voia întâmplării când vine vorba de a descoperi identitatea propriilor locuințe sau spații, prin detaliile care le reprezintă.
Materialele utilizate, iluminatul, elemente decorative, cornișele, plintele, toate trebuie să se combine într-o armonie naturală și firească, astfel încât experiența finală să fie una de frumos, confort și echilibru.
Sustenabilitatea și grija față de mediu sunt aspecte care se reflectă inclusiv în desginul de interior. Sunt căutate acele produse realizate din materiale reciclabile și regenerabile, care să fie și rezistente în timp, dar și folosite într-o estetică stabilă și solidă, în același timp, care să ofere prin detaliile sale acea identitate, dedicată spațiului”.