Banci

Dan Suciu (BNR): Leul se aşează într-o zonă de echilibru în noul context

Leul se aşează într-o zonă de echilibru în noul context, fără oscilaţii mari, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

El este de părere că, dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid.

“Leul se aşează într-o zonă de echilibru în noul context, fără oscilaţii mari. Astăzi am avut o depreciere de 0,1%, iar de la începutul anului undeva spre 1,6%, ceea ce, chiar dacă pare contraintuitiv de vreme ce consemnăm un maxim istoric, arată o evoluţie relativ stabilă, mai ales în situaţia complicată din punct de vedere economic, în care forintul s-a depreciat cu 8,8%, iar zlotul polonez cu 4,5% pentru a înţelege ce s-a întâmplat în regiune. Dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid. Dacă aceste presiuni legate de cheltuieli continuă, riscul creşte odată cu ele”, a explicat Suciu.

Leul s-a depreciat, luni, cu 0,60 bani faţă de euro (0,12%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8552 lei/euro.

BNR a cotat vineri euro la 4,8492 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8507 şi 4,8582 de lei pentru un euro.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

7 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

8 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

8 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More