Afaceri

Dan Șucu, Concordia: Deficitul bugetar nu își are rezolvarea în creșterile de taxe, și cu atât mai puțin în impozitarea progresivă, ci în reforme sistemice de eficientizare a administrației de stat și a colectării taxelor; Studiu – Cota unică rămâne o soluție mai eficientă decât impozitarea progresivă

Antreprenorii și mediul de afaceri au nevoie de un sistem fiscal predictibil și sustenabil, capabil să asigure prosperitate la nivelul întregii societăți, pe termen mediu și lung, a declarat Dan Șucu, președintele Concordia, potrivit unui comunicat de presă, prin care  Academia de Studii Economice din București anunță lansarea studiului „Sistemul fiscal din România: prosperitate, convergență și sustenabilitate fiscal-bugetară”, realizat la solicitarea Confederația Patronală Concordia.

Scopul studiului este evaluarea impactului cotei unice de impozitare asupra evoluției economiei românești, de la introducerea sa și până în prezent, și necesitatea elaborării mai multor scenarii de ajustare a acestei cote, în contextul discuțiilor publice despre necesitatea reformării sistemului fiscal.

Dan Șucu a spus: ”Studiul arătă că menținerea cotei unice de impozitare a avut efecte benefice asupra creșterii economice, contribuind la reducerea inegalităților sociale și a economiei informale și la consolidarea clasei de mijloc. Cu o povară fiscală de peste 40% pentru taxarea muncii în România, orice creștere de taxe va avea un impact negativ asupra veniturilor cetățenilor, a consumului și implicit a PIB-ului. Deficitul bugetar nu își are rezolvarea în creșterile de taxe, și cu atât mai puțin în impozitarea progresivă, ci în reforme sistemice de eficientizare a administrației de stat și a colectării taxelor.”

Prof. univ. dr. Ionuț Dumitru, ASE, coordonatorul echipei care a realizat studiul:„Regimul de cotă unică (alături de alți factori, cum ar fi: aderarea la NATO și la Uniunea Europeană) a jucat un rol major în accelerarea convergenței reale a economiei românești, stimulând investițiile și creșterea PIB per capita și consolidarea clasei de mijloc. Studiul scoate în evidență efectele pozitive ale cotei unice și arată că o potențială trecere la cota progresivă în faza curentă de dezvoltare economica a României nu ar aduce creșteri semnificative ale veniturilor bugetare.”

Radu Burnete, director executiv Concordia: „În condițiile deficitului bugetar și situației economice dificile cu care ne confruntăm, am dorit ca dezbaterea despre fiscalitate din spațiul public să se bazeze pe un studiu relevant, total independent, realizat de experți de top din zona academică. Politicile publice ar trebui să fie rezultatul unor analize a cifrelor din spate și a efectelor pe care acestea le au în societate. Apoi, să ne uităm unde mai avem de lucru pentru viitor, ce ne dorim pentru economie și societate.”

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti: „Ne bucurăm să putem contribui, din perspectivă academică, la fundamentarea științifică a unei decizii atât de importante pentru economia țării noastre, care vizează sistemul fiscal din România. Studiul pe care îl prezentăm astăzi consituie o bază solidă de discuție în fundamentarea deciziilor de reducere a deficitului bugetar și reprezintă, în același timp, un exemplu de bună practică în implementarea parteneriatelor dintre mediul de afaceri și mediul academic.

Concluziile principale ale studiului converg către beneficiile unice ale implementării și menținerii cotei unice asupra economiei românești:

  • Cota unică, un factor de stabilitate și creștere economică
    Studiul arată că implementarea cotei unice în România a contribuit semnificativ la creșterea economică și convergența cu media UE, înregistrând o creștere a PIB per capita de 52,6 puncte procentuale între 2005 și 2023.
  • Impactul pozitiv asupra clasei de mijloc și reducerea inegalităților
    Analiza demonstrează că regimul cotei unice a sprijinit creșterea clasei de mijloc și a redus evaziunea fiscală, ceea ce a dus la o distribuție mai echitabilă a veniturilor.
  • Eficiența colectării fiscale și reducerea economiei informale
    Studiul relevă că, datorită cotei unice, s-a îmbunătățit conformarea fiscală, contribuind la o mai bună colectare a veniturilor bugetare și reducerea economiei informale.
  • Cota unică rămâne o soluție mai eficientă decât impozitarea progresivă
    Studiul arată că o creștere a nivelului veniturilor statului poate fi asigurată și în cadrul unui sistem de cotă unică. Un regim de cota progresivă nu ar aduce venituri bugetare semnificativ mai mari, însă impozitarea progresivă implică o birocratizare mai mare, costuri administrative suplimentare, reguli fiscale mai complexe și un risc crescut de optimizare fiscală din partea contribuabililor.
  • Predictibilitatea și simplitatea fiscală, atuuri pentru atragerea investițiilor
    Studiul subliniază că predictibilitatea și simplitatea oferite de cota unică reprezintă un avantaj competitiv esențial pentru România în atragerea de investiții și menținerea unui climat economic stabil.

Varianta integrală a studiului „Sistemul fiscal din România: prosperitate, convergență și sustenabilitate fiscal-bugetară” este disponibilă aici.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

12 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

12 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

12 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

13 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

13 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More