Update articol:

Dancă: Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului ”Prima Casă”

Dancă: Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului ”Prima Casă”
 - poza 1 Sursa foto: gov.ro

Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului “Prima Casă”, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

“În această seară au fost aprobate normele de aplicare ale programului ‘Prima Casă’. Reamintesc, în acest caz vorbim despre două categorii de beneficiari, respectiv cei care, până în prezent, erau în categoria beneficiarilor conform condiţiilor din programul ‘Prima Casă’, respectiv credite de până la 70.000 de euro, cu garanţii de stat de 50% şi avans 5% pentru locuinţe noi sau vechi. La aceştia se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care vor achiziţiona imobile cu valoare cuprinsă între 70.000 de euro şi 140.000 de euro, cu garanţii de stat de 60% şi avans de 15%. Acestea sunt condiţiile pentru programul ‘Noua Casă’, aprobate prin hotărâre de guvern, în ceea ce priveşte normele de aplicare ale acestui program. Odată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial, practic, programul (…) este disponibil pentru cei care doresc să achiziţioneze imobile cu credite cu garanţii de stat. Vorbim despre un plafon de aproximativ 1,6 miliarde lei, disponibil până la sfârşitul acestui an pentru acest program”, a declarat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (03/11/2025)

Inregistrarea operatiunii de majorare a capitalului social la ONRC

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/11/2025)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri de securitate cibernetica

ROMCARBON SA (ROCE) (03/11/2025)

Convocare AGAO din 10/11.12.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie