Afaceri

Dancă: Guvernul a aprobat Programul IMM Factor (video)

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, Programul IMM Factor, a informat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

“A fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor. În acest caz vorbim despre garanţii de stat în cuantum de 50% din valoarea finanţării de acest tip, costuri de garantare subvenţionate de stat, iar valoarea maximă a facilităţii de finanţare este de 5 milioane de lei pe beneficiar”, a precizat Dancă, citat de Agerpres.

El a explicat că este vorba despre un stimulent pentru piaţa financiar-bancară de a veni în sprijinul IMM-urilor şi al companiilor care, în această perioadă, din cauza dificultăţilor economice, pot suferi din cauza întârzierilor în plata facturilor pe care le-au emis.

“O companie care doreşte să primească banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii, cere unui finanţator bancar plata acestei facturi, are acces imediat la lichidităţi, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenţei acelei facturi. Pentru a încuraja un astfel de sistem, care există în foarte multe ţări europene (…), statul vine şi stimulează accesul companiilor la un astfel de instrument prin forma aceasta a garanţiilor de stat”, a indicat Ionel Dancă, la finalul şedinţei Guvernului.

Potrivit acestuia, valoarea plafonului de garanţii în cadrul acestei scheme este de un miliard de lei, pentru o perioadă de 12 luni. “În această perioadă, prin acest instrument, companiile vor putea avea acces mai uşor la lichidităţi ca urmare a decontării facturilor prin sistemul de factoring, a completat şeful Cancelariei prim-ministrului. 

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

9 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

10 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

11 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More