Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMinisterul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a propus, în şedinţa de Guvern, în primă lectură, o ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea Programului Electric-Up, cu un buget de 200 de milioane de euro, a anunţat, luni, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, citat de Agerpres.
“În cadrul Planului Naţional de Investiţii şi relansare economică ‘Reclădim România’ a fost inclus un program pentru sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor de către aceste companii în surse de energie regenerabilă. Astfel, Ministerul Economiei a propus în primă lectură în această şedinţă de Guvern o ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea Programului Electric-Up. Este vorba despre o schemă de finanţare a investiţiilor realizate de IMM-uri pentru dotarea acestora, pentru achiziţia, instalarea de echipamente pentru producerea energiei electrice prin panouri fotovoltaice, precum şi pentru achiziţia de staţii de încărcare a vehiculelor electrice. Valoarea maximă a sprijinului este de 100.000 de euro, în cadrul acestui program, iar schema beneficiază de un buget de 200 de milioane de euro”, a detaliat Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.
El a mai informat că Ministerul Economiei a iniţiat şi o hotărâre de Guvern pentru acoperirea pierderilor suferite de Complexul Energetic Hunedoara ca urmare a inundaţiilor. “Vorbim despre un ajutor in valoare de 7,2 milioane de lei de la Fondul de Rezervă al Guvernului”, a spus Dancă, care a precizat că banii vor fi folosiţi pentru realizarea lucrărilor necesare pentru înlăturarea efectelor acestor inundaţii.
Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…
România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…
OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…
Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…
This website uses cookies.
Read More