Politica

Dăncilă: Nu ieşim de la guvernare; nu îmi voi da demisia

Partidul Social Democrat nu va ieşi de la guvernare – a fost mesajul transmis de premierul Viorica Dăncilă sâmbătă, la începutul Comitetului Executiv Naţional al social-democraţilor.

Liderul PSD a anunţat că unul dintre punctele principale de pe ordinea de zi a CExN se referă la guvernare.

“Ştiţi foarte bine care este situaţia actuală. Am desemnat cinci miniştri din partea PSD, preşedintele României i-a respins, a ieşit ALDE de la guvernare, am desemnat pe portofoliile ALDE trei interimari, nu avem încă niciun răspuns din partea preşedintelui României. Trebuie să analizăm această situaţie. Suntem optimişti, ce nu te omoară, te întăreşte, iar PSD a trecut întotdeauna cu bine peste situaţiile dificile. Cert este că nu vom ieşi de la guvernare, am spus şi ieri, nu-mi voi da demisia. Trebuie ca opoziţia să-şi strângă membrii din Parlament, astfel încât să treacă o moţiune de cenzură. Avem 45 de zile pentru a merge în Parlament, nu ne grăbim, vedem ce hotărâri vom lua în perioada imediat următoare, nu avem motive de îngrijorare”, a spus Dăncilă, potrivit Agerpres.

În opinia premierului, într-o luptă merg doar cei puternici, iar “cei slabi, laşi sau cu îndoieli trebuie să rămână pe margine”.

“Eu cred că asta trebuie să fie abordarea, eu sunt un om puternic şi cred că în jurul meu am oameni foarte puternici care nu vor ezita nicio clipă. Cei care ezită, cei care cred că nu pot să se ocupe de această campanie să-i lase pe alţii care pot să ducă această campanie pentru că acum nu vorbim de candidatul la prezidenţiale, vorbim despre soarta partidului, vorbim despre procentul pe care acest partid îl va avea la alegerile prezidenţiale şi care cu siguranţă că va influenţa alegerile locale şi parlamentare. Vom vorbi despre organizare, despre stadiul în care suntem cu strângerea de semnături, de problemele care există în fiecare judeţ şi bineînţeles de problemele guvernamentale. La acest subiect vreau să ascult opinia colegilor din fiecare judeţ”, a transmis Dăncilă, la începutul CExN. 

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

8 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

9 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

10 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

10 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

11 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More