International

Danemarca ar putea găzdui companii de armament ucrainene pentru a descuraja atacurile Rusiei

Companii de armament ucrainene ar putea în curând să producă arme şi muniţii în Danemarca, ţară membră NATO, a anunţat miercuri, la Copenhaga, ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Ministrul danez a precizat că discuţiile pe această temă sunt în curs de desfăşurare cu guvernul ucrainean.

Poulsen a declarat că se aşteaptă ca discuţiile să înregistreze progrese până în septembrie sau octombrie, precizând că printre echipamentele de apărare care ar putea fi produse în Danemarca se numără drone şi rachete.

Producţia în Danemarca ar permite companiilor ucrainene să facă fabricarea de armament mult mai sigură în faţa atacurilor ruseşti. Dacă Rusia ar ataca situri din Danemarca, Moscova ar risca un contraatac din partea NATO.

Potrivit lui Poulsen, sunt necesare mai multe discuţii politice, deoarece în prezent nu este posibil din punct de vedere legal ca firmele ucrainene de armament să îşi mute producţia în alte ţări europene.

O nouă legislaţie ar trebui mai întâi adoptată în Ucraina, a spus el.

Poulsen a făcut aceste declaraţii la o conferinţă de presă despre preşedinţia daneză a Consiliului UE, care tocmai a început. Motto-ul acesteia este “O Europă puternică într-o lume în schimbare” şi se va concentra în special pe chestiuni de securitate şi competitivitatea UE.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

5 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

6 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More