Guvernul danez a pus la punct un plan pentru a implementa prima taxă din lume care se va aplica pentru emisiile poluante ale animalelor de fermă, unul dintre principalele obiective fiind acela de a ajuta fermierii să evite acest gen de emisii, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Ministrul danez pentru tranziţia ecologică, Jeppe Bruus, a declarat că Guvernul de la Copenhaga investeşte miliarde de coroane în tehnologii care vor ajuta fermierii să îşi reducă emisiile, ceea ce va duce la diminuarea sumelor pe care vor trebui să le plătească. Soluţiile ar putea include aditivi pentru hrana animalelor şi alternative la pesticide.
“Ideea principală cu privire la taxa pe emisii este evident aceea că ea nu ar trebui să genereze niciun venit”, a spus Bruus, într-un interviu acordat la New York, în cadrul unui eveniment intitulat “Parteneriate pentru Viitor”, organizat de consulatul Danemarcei. “Ideea este că nu ar trebui să plătească taxa pentru că nu poluează”, a adăugat oficialul.
Anul trecut, Danemarca a devenit una dintre primele ţări din lume care a propus acest tip de taxă care vizează animalele de fermă, o sursă majoră de emisii care provoacă încălzirea planetei. Noua Zeelandă a anunţat o propunere similară în 2022, dar a renunţat la plan doi ani mai târziu, în urma protestelor fermierilor.
Danemarca, un important exportator de carne de porc şi lactate, îşi propune să penalizeze fermierii pentru fiecare tonă de dioxid de carbon generată din creşterea vacilor şi porcilor începând cu 2030. Iniţiativa, care face parte din eforturile Danemarcei de a îndeplini obiectivul vizând o reducere a emisiilor cu 70% în 2030, faţă de nivelurile din 1990, include şi stimulente pentru fermieri să investească în tehnologii de reducere a poluării.
În paralel, Guvernul de la Copenhaga face propriile investiţii, inclusiv într-un aditiv pentru hrana animalelor numit Bovaer, fabricat de DSM Firmenich AG, care limitează eructaţiile vacilor prin reducerea unei enzime care produce metan, un gaz cu efect de seră puternic. De asemenea, Executivul investeşte 10 miliarde de coroane (1,6 miliarde de dolari) în piroliză, o tehnologie care transformă gunoiul de grajd producător de metan în produse utilizabile precum energia şi îngrăşămintele.
Ideea este aceea de a stimula dezvoltarea de noi tehnologii, dar procedurile lente de aprobare ale Uniunii Europene ar putea reprezenta un obstacol major, a spus Bruus. Companiile care creează biopesticide – metode de combatere a dăunătorilor mai ecologice – aşteaptă până la opt ani pentru aprobările europene, ceea ce le-a făcut pe aceste firme să ia în considerare mutarea în SUA, unde există mai puţine reglementări, potrivit lui Bruus.
Orizontul de timp de cinci ani, pentru intrarea în vigoare a taxei, oferă oficialilor timpul necesar pentru a stabili detaliile, de exemplu, despre cum să contabilizeze emisiile care variază în funcţie de rasa animalului. Guvernul ţine deja evidenţe detaliate ale fermelor ca parte a reglementărilor agricole existente, dar ar putea avea nevoie de informaţii suplimentare, a declarat Niels Peter Norring, director pentru politici climatice şi politici europene la Consiliul Danez pentru Agricultură şi Alimentaţie.