Update articol:

Danemarca promite o “contribuţie substanţială” la misiunea NATO în Arctica

Danemarca promite o “contribuţie substanţială” la misiunea NATO în Arctica
 - poza 1 Troels Lund Poulsen/ Sursa foto: Facebook

Danemarca promite o “contribuţie substanţială” la noua misiune NATO lansată miercuri pentru consolidarea securităţii în Arctica, a declarat ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Vom aduce o contribuţie substanţială şi trebuie să menţinem această dinamică pentru a ne asigura că Arctica este luată în considerare în planurile şi exerciţiile pe termen lung ale NATO”, a declarat el, adăugând că acest sprijin va fi stabilit în coordonare cu alţi aliaţi NATO.

Misiunea, denumită “Arctic Sentry” (Santinela Arctică), este un demers menit să domolească dorinţa preşedintelui american Donald Trump de a achiziţiona Groenlanda.

“Atunci când exerciţiul Arctic Endurance, condus de Danemarca, va fi integrat în exerciţiul Arctic Sentry al NATO, aceasta va consolida semnificativ flancul nordic atât al NATO, cât şi al Regatului Danemarcei. Obiectivul este de a demonstra capacitatea de descurajare a NATO în partea de nord a zonei de responsabilitate a Alianţei”, a declarat ministrul danez al apărării, Michael Wiggers Hyldgaard, citat în comunicat.

Finlanda, care are o graniţă comună cu Rusia de 1.340 de kilometri, a salutat, de asemenea, iniţiativa, care consolidează securitatea în regiune, potrivit unui comunicat al Ministerului finlandez al Apărării.

“Este important pentru Finlanda ca NATO să aibă o capacitate puternică de descurajare şi de apărare în regiunea arctică şi să fie capabilă să răspundă, în special, ameninţării ruse. China încearcă, de asemenea, să-şi consolideze rolul în Arctica”, a declarat ministerul în comunicat.

Ministrul finalndez al apărării, Antti Hakkanen, a declarat marţi pentru AFP că se aşteaptă la o “discuţie dificilă în cadrul NATO” cu privire la forma şi amploarea participării ţărilor Alianţei în Arctica.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (11/02/2026)

Revizuire anuala a politicilor si procedurilor de evaluare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/02/2026)

Convocator AGOA din 30/31 martie 2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (11/02/2026)

Detalii teleconferinta rezultate financiare preliminare 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (11/02/2026)

Disponibilitate situatii financiare preliminare pentru anul 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL30E) (11/02/2026)

Disponibilitate situatii financiare preliminare pentru anul 2025