Categories: Fără categorie

Danemarca se opune propunerilor UE privind salariul minim

Autorităţile daneze au criticat miercuri planul Comisiei Europene privind instituirea unui salariu minim, susţinând că acest plan va submina un model naţional al pieţei muncii care este popular atât în rândul sindicatelor cât şi al angajatorilor, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

În 21 din cele 27 de state membre UE există un salariu minim legal stabilit de guvern iar în şase state membre (Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia), salariul minim este stabilit în negocierile colective dintre angajatori şi sindicate.

Danemarca “vrea să obţină clarificări, dacă CE are autoritatea legală de a avansa astfel de propuneri”, a informat guvernul social-democrat al premierului Mette Frederiksen într-un comunicat de presă publicat miercuri. Într-o declaraţie separată, Guvernul suedez a exprimat un punct de vedere similar.

Comisia Europeană a propus miercuri standarde pentru stabilirea unor salarii minime adecvate în toate statele membre UE, în ideea de a reduce inegalitatea salariilor. Propunerea Comisiei stabileşte doar standardele comune pentru un salariu minim dar nu şi un anumit nivel al salariului minim propriu-zis.

Propunerea Comisiei Europene are unele merite, a apreciat ministrul danez al Muncii, Peter Hummelgaard Thomsen, care a adăugat însă că există şi unele elemente ale planului care ar putea face imposibil pentru Danemarca să îşi menţină modelul care a protejat drepturile muncitorilor timp de peste un secol.

O principală îngrijorare este măsura în care propunerea permite intervenţia politică, a subliniat Lizette Risgaard, preşedintele FH, cea mai mare confederaţie sindicală din Danemarca. “Chiar dacă Comisia a încercat să îşi elaboreze propunerile astfel încât să respecte modelul danez, din păcate nu a reuşit”, a spus Lizette Risgaard.

Pe piaţa muncii din Danemarca salariile sunt stabilite pe baza negocierilor dintre sindicate şi organizaţiile angajatorilor. Modelul există încă din 1908 şi a devenit o piatră de temelie a unei societăţi care se laudă cu unul din cele mai ridicate niveluri de egalitate a veniturilor din lume.

Propunerea Comisiei va trebui să fie negociată cu guvernele statelor membre şi Parlamentul European.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More