International

Danemarca va taxa emisiile de metan ale vacilor şi porcilor, o premieră mondială

Danemarca va deveni prima ţară din lume care va taxa emisiile de carbon ale şeptelului, o măsură unică destinată să aducă ţara scandinavă mai aproape de obiectivul său privind ajungerea la neutralitatea emisiilor de carbon în 2045, informează AFP, potrivit Agerpres.

Începând din 2030, emisiile de metan provocate de flatulenţa bovinelor şi porcilor vor fi taxate cu 300 de coroane (40,2 euro) pentru fiecare tonă de echivalent CO2.

Cinci ani mai târziu, în 2035, nivelul taxei va creşte la 750 de coroane (aproximativ 100 de euro) pentru pentru fiecare tonă de echivalent CO2, conform unui acord convenit la finele lunii iunie între Guvern, o parte a opoziţiei şi reprezentanţii fermierilor, industriei şi sindicatelor.

Textul urmează să fie aprobat de Parlament, care îl va examina după vacanţa de vară.

Pentru Christian Fromberg, specialist în agricultură la Greenpeace, textul “oferă un motiv de speranţă în contextul în care multe ţări dau înapoi cu acţiunile lor în domeniul climatic”. “Chiar dacă taxa pe carbon ar fi trebuit să fie mai mare şi introdusă mai devreme, reprezintă totuşi o etapă importantă”, a spus Christian Fromberg.

În schimb, pentru Asociaţia daneză pentru o agricultură sustenabilă, acordul este unul “inutil”. “Este o zi tristă pentru agricultură”, a estimat Asociaţia într-un comunicat de presă.

“Ca fermier, mă simt inconfortabil să iau parte la un experiment incert care ar putea ameninţa securitatea aprovizionării alimentare”, a spus preşedintele Asociaţiei, Peter Kiaer, reamintind că Noua Zeelandă a trebuit să anuleze o propunere similară din cauza protestelor fermierilor.

Pentru a reduce nota de plată a fermierilor danezi, planul autorităţilor de la Copenhaga prevede o deducere fiscală de 60%. Costul real pentru crescătorii de animale ar urma să fie de 120 de coroane (16 euro) pentru o tonă de echivalent CO2, urmând să crească la 300 de euro cinci ani mai târziu.

Cu toate acestea, calculele Ministerului danez al Economiei arată că, în urma introducerii acestei taxe, aproximativ 2.000 de locuri de muncă ar putea dispărea în sectorul creşterii animalelor până în 2035.

Veniturile generate de taxă vor fi reinvestite în tranziţia ecologică a sectorului agricol. Peste 60% din suprafaţa Danemarcei este alocată agriculturii.

În plus, lăsarea în pârloagă a 140.000 de hectare ar urma să permită majorarea stocării de carbon în sol, pentru a reduce concentraţia de gaze cu efect de seră în atmosferă.

La scară mondială, Danemarca este unul din principalii exportatori de carne de porc, care reprezintă aproape jumătate din exporturile agricole ale ţării, potrivit Consiliului danez pentru agricultură şi alimentaţie.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

13 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

13 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

13 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

14 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

14 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

15 ore ago

This website uses cookies.

Read More