Banci

Dănescu (ARB): Industria bancară are indicatori de solvabilitate cu mult peste media europeană; rămânem ultimii la intermediere financiară (VIDEO)

Industria bancară din România are printre cei mai buni indicatori de solvabilitate din Europa, cu mult peste media europeană, dar suntem în continuare pe ultimul loc la intermedierea financiară, a declarat, luni, în cadrul conferinţei “Banking Forum”, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, potrivit Agerpres.

“Industria bancară (din România, n.r.) are indicatori de solvabilitate, lichiditate, acoperire, provizioane dintre cele mai bune din Europa, cu mult peste media europeană. Nu suntem obişnuiţi să fim în Europa pe primele locuri la ceva, dar industria bancară reuşeşte. Dacă ne uităm la intermedierea financiară, vedem că, în continuare, suntem pe ultimul loc, la 24% faţă de media europeană de 90%. În trecut, statul român a considerat că îl împrumutăm prea mult şi ne-a pus o taxă pe active. Greu de înţeles cum să fim parteneri şi finanţatori în momentul în care eşti penalizat pentru că finanţezi. Pe de o parte, percepţia este că oricum credităm foarte scump, dar aflăm că suntem pe locul 20 din 24. În anul 2024 am urcat în clasament şi suntem pe locul nouă, dar tot nu suntem pe primul loc sau au coborât alţii în clasament. Dacă te uiţi la diferenţa de tratament şi de abordare, constaţi că industria bancară este suprataxată, comparabil cu celelalte industrii”, a afirmat Dănescu.

În viziunea şefului ARB, industria bancară din România este, “de zeci de ani”, cel mai mare finanţator al economiei româneşti.

“Se creează un sentiment că totul e bine, totul e frumos. Dacă e aşa, băncile sunt întotdeauna în vârful acestui bine şi frumos, dar realitatea nu stă aşa. Noi avem mereu o limită de comunicare, pentru că profesia ne cere obiectivitate, seriozitate, raţionalitate. Un mesaj negativ de-al nostru, totuşi se duce şi la nivelul imaginii României, economiei româneşti, se duce pe preţ, se duce pe riscul de ţară, se duce pe dobânzi etc. În concluzie, noi când spunem că lucrurile nu sunt prea bune, trebuie să mai adăugaţi un ecart de “nu prea bune”. Suntem în situaţia extraordinară faţă de trecut, în care industria bancară are nişte merite recunoscute, e considerată partener, ceea ce este foarte bine. Dar au fost şi vremuri când, în cinci ani, au fost 50 de legi nedorite de industria bancară sau de finanţatorul economiei româneşti. De zeci de ani, indiferent ce cifre se transmit, cel mai mare finanţator al economiei româneşti a fost industria bancară (…) Astăzi se vorbeşte cumva frumos despre nivelul de educaţie financiară la care participă băncile. Totuşi, ne-a luat nouă ani de zile să convingem ca un simplu curs de educaţie financiară să fie inclus în educaţia socială de clasa a 8-a”, a subliniat Florin Dănescu.

Articole recente

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

27 de minute ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

33 de minute ago

Banca elvețiană UBS ia în considerare mutarea în SUA pentru a evita noile reguli, relatează New York Post

Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…

39 de minute ago

Proiectul de acord între Congo și Rwanda subliniază rolul SUA și al altor țări în reorganizarea sectorului mineralier – Reuters

Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…

52 de minute ago

Încălcarea spațiului aerian românesc de către drone ruse este ‘inacceptabilă’, declară șefa diplomației UE

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More