Politica

Daniel Suciu (PSD) este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor

Deputatul social-democrat Daniel Suciu a fost ales luni, de plen, în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Votul a fost secret cu buletine de vot.

Daniel Suciu a primit 205 voturi “pentru” şi 68 de voturi “împotrivă”.

Contracandidatul său a fost deputatul AUR George Simion, care a primit 24 de voturi “pentru” şi 249 “împotrivă”.

Daniel Suciu a spus că în luna decembrie se împlinesc 12 ani de când face parte din Parlamentul României.

“Fix acum 17 ani intram în politică. Am mai îmbătrânit între timp, în schimb nu s-a schimbat motivaţia. Să ştiţi că a fi în serviciul public este cea mai mare onoare pe care o poate avea un om care alege acest drum în viaţă. Acest lucru, cu adevărat, nu s-a schimbat în ceea ce mă priveşte. Am mai greşit, chiar şi de la acest microfon, dar pană la finalul mandatului vă asigur de toată preţuirea mea. Rămân acelaşi om raţional şi echilibrat şi sper să fim împreună cu toţii aşa, chiar dacă ne aşteaptă o perioadă foarte complicată şi fierbinte din cauza alegerilor”, a menţionat Suciu în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

View Comments

  • Pentru corectitudine, Daniel Suciu, ales președinte INTERIMAR al Camerei Deputaților, după demisia lui Alfred Simonis din această funcție ca urmare a faptului că la alegerile din 9 iunie a fost ales președinte al Consiliului Județean Timiș.
    (vezi: http://www.mediafax.ro/politic/lucian-romascanu-functia-de-presedinte-interimar-al-camerei-deputatilor-va-fi-preluata-de-daniel-suciu-22475654)
    Daniel Suciu a fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul Viorica Dancilă, care a adoptat in anul 2019 prin ordonanță de urgență Codul administrativ, unul deosebit de controversat, mai ales în ceea ce privește pensiile speciale ale aleșilor locali, conform proverbului: "Un prost aruncă o piatră în apă și zece întelpți se chinuie să o scoată."
    Chiar dacă pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, legea fiind prorogată de mai multe ori pe termen limitat, urmând ca după expirarea termenului de amânare să producă efecte, in loc să fie abrogată de parlament .

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

41 de minute ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

51 de minute ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

59 de minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

o oră ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More