Politica

Daniela Pescaru – țap ispășitor în scandalul naționalizării pilonului 2 de pensii; Eugen Teodorovici: Liviu Voinea a venit cu propunerea

Liviu Voinea, până de curând reprezentantul României la Fondul Monetar Internațional, propus de PSD la șefia ASF, ar fi fost omul din spatele amendamentului naționalizării Pilonului II pe pensii, potrivit adevarul.ro.

Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că ideea amendamentului prin care avea loc renunțarea la obligativitatea aderării la Pilonul II de pensii a fost a lui Liviu Voinea. Acesta a fost ministru al Finanțelor Publice (2012-2014) și este unul din consilierii PSD din domeniul economic, alături de Cristian Socol și Leonardo Badea.

Cristian Socol a scris ieri pe Facebook: “Nu voiam să mai scriu aici, dar văzând fake-news-urile de azi, sunt nevoit. Voi acționa în judecată orice persoană / instituție publică care asociază numele meu unor măsuri precum amendamentul pv Pilonul2 sau impozitarea companiilor mari. Nu am avut absolut nicio implicare în aceste propuneri”.

Contactat  de noi, fostul ministru de finanțe Eugen Teodorovici ne-a spus: “Liviu Voinea a venit cu propunerea, dar altcineva a scris-o, este vorba de Liliana Anghel. Ideea este mai veche, de la momentul la care s-a scris prima formă de ordonanță, acum câteva luni”.

Ieri, după apariția amendamentului, atât PSD, cât și PNL au anunțat că nu susțin această naționalizare, dar nu au vrut să spună a cui a fost ideea.  „Nu a fost discuție despre Pilonul II de pensii. Nu s-a vorbit nici măcar despre impozitare, supraimpozitre – e o tâmpenie să suprimpozitezi pilonul 2”, a afirmat Marcel Ciolacu. La rândul său, Ciucă a afirmat că e un subiect care nu există: “Eu nu-mi aduc aminte să fi discutat, iar acest subiect pentru Partidul Naţional Liberal a fost închis, dacă vă aduceţi aminte, de când a fost prima dată adus în spaţiul public. În momentul de faţă nici nu se pune problema unei astfel de abordări. Deci este un subiect care nu există. Deci pentru mine, pentru Partidul Naţional Liberal nu există un astfel de subiect”.

Deputatul PNL Florin Roman a spus ieri că autorul acestui amendament ar fi secretarul de stat Daniela Pescaru.

Daniela Pescaru este secretar de stat de la Ministerul de Finanțe, un  profesionist de peste 15 ani în Ministerul Finanțelor. Ulterior, Ministrul Finanțelor Marcel Boloș a declarat că amendamentul cu pricina nu a urmat circuitul oficial, spunând că “Daniela Pescaru, care ar fi propus acest amendament, nu avea competență să facă amendamente”.

Ieri, la Antena 3, ministrul Boloş a spus despre Daniela Pescaru: “Este un profesionist foarte bun pe care îl are ministerul şi eu îl ştiu un profesionist de bună credință şi cu valori morale foarte corecte…Nu cunosc detaliile întregii povești şi nici nu vreau să le cunosc pentru că o astfel de măsură nu cred că poate fi pusă în discuție şi în aplicare. Aici discutăm de active nete de 100 de miliarde de lei şi nu s-a pus în discuție. Este jenant să o întreb eu (n.r Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor) de astfel de lucruri care sunt de acţiuni individuale. Nu pot eu să o demit, este de atributul domnului ministru”.

Libertatea a scris astăzi că  Marcel Ciolacu vrea ca postul de președinte ASF să fie ocupat de Liviu Voinea, în locul lui Nicu Marcu. „Eu îl văd foarte competent pe Liviu Voinea să ocupe poziția de președinte al Autorității pentru Supraveghere Financiară”, a declarat premierul Marcel Ciolacu pentru Libertatea.

Consiliul de conducere al Autorității de Supraveghere Financiară este format din nouă membri: un președinte, un prim-vicepreședinte și trei vicepreședinți. Patru membri sunt neexecutivi.

View Comments

  • Tripleta de aur a scolii economice românesti:
    Voinea, Socol di Badea.😯
    Câinele nu pleaca de la măcelărie!

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

6 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

6 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More