Afaceri

Danone ar putea înregistra pierderi de un miliard de euro, în urma ieşirii de pe piaţa din Rusia

Grupul francez Danone a anunţat vineri că va renunţa la afacerea de produse lactate din Rusia, într-o tranzacţie ce ar putea duce la pierderi de până la un miliard de euro, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Aceasta este cea mai bună opţiune pentru a asigura continuitatea afacerii noastre pe termen lung”, se arată în comunicatul Danone, în condiţiile în care subsidiara din Rusia a fost responsabilă pentru aproximativ 5% din vânzările nete ale grupului, în primele nouă luni din 2022.

Curând după invadarea Ucrainei de către Rusia, Danone, unul din cei mai mari producători mondiali de alimente, a anunţat că analizează toate opţiunile privind afacerile sale de pe piaţa rusă.

Danone nu a dat publicităţii numele companiei căreia îi va transfera aşa numita divizie Essential Dairy and Plant-based (EDP).

Tranzacţia trebuie aprobată de autorităţile de reglementare.

Planificata ieşire de pe piaţa rusă a Danone este al doilea astfel de anunţ din această săptămână al unei mari companii occidentale, după ce Nissan şi-a vândut activele pentru suma simbolică de o rublă, înregistrând o pierdere de aproximativ 687 milioane de dolari.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More