International

Danone confirmă demiterea preşedintelui Emmanuel Faber, la presiunea investitorilor

Acţiunile Danone au crescut luni dimineaţă cu aproape 5%, după ce Consiliul de Administraţie a anunţat că Emmanuel Faber va demisiona din funcţia de preşedinte director general, iar Gilles Schnepp, care obţinuse funcţia de director la finalul anului trecut, a fost numit preşedinte non-executiv cu efect imediat, transmite Reuters.

Demisia lui Emmanuel Faber fusese anunţată duminică de publicaţia Le Figaro, potrivit Agerpres.

Investitorul american Artisan Partners s-a alăturat celor de la BlueBell Capital Partners, solicitând Danone să găsească un nou director general pentru a-şi îmbunătăţi guvernanţa şi a accelera eforturile pentru majorarea profitului. Ei susţin că trebuie realizate schimbări în cadrul grupului, care a rămas în urma rivalilor în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19). Artisan Partners este al treilea mare acţionar al Danone, cu o participaţie de aproape 3%.

La începutul acestei luni Faber anunţase că rămâne preşedinte dar renunţă la funcţia de director general.

Sub conducerea lui Emmanuel Faber vânzările, marja de profit şi preţul acţiunilor Danone s-au situat în urma Nestle şi Unilever.

Emmanuel Faber a avut dificultăţi în a relansa Danone pe fondul competiţiei de pe piaţa din Europa, creşterii preţurilor la lapte şi apariţiei unor noi competitori precum Chobani în SUA. În 2020, compania a pierdut un sfert din valoarea de piaţă.

Grupul Danone a demarat investiţia în România în 1996, prin achiziţia fostei unităţi Mioriţa Fundeni. Începând din 2013, Danone România a devenit centrul regiunii Europei de Sud-Est, care include România, Bulgaria, Grecia şi ţările Adriatice, servind o piaţă potenţială de peste 60 de milioane de consumatori.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

9 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More