Banci

Darius Vâlcov: Îmi doresc din tot sufletul ca noul guvernator și noua echipă de la BNR să fie patrioți

Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, a dat de înțeles la Antena3, că BNR va avea un nou guvernator și o nouă echipă de conducere, arătând că, deși administrează zeci de miliarde de euro, veniturile instituției sunt negative, conform Antena3.ro.

Acesta a declarat, în această seară: ”Dacă spunem să vină în țară (n.n. rezervele), înțeleg că suntem ruși. România, sub administrarea BNR are 36 de miliarde de euro. Aproximativ 3 miliarde în aur. Restul în euro, dolari, etc., în depozit. Dacă România vrea să împrumute acum 33 de miliarde de euro, ar trebui să plătească aproximativ un miliard de euro pe an, pe zece ani. BNR obține venituri în 2017 de -80 de milioane de euro. Cam asta este situația în România, când unii se cred mai deștepți și pe viață într-un anume loc. Îmi doresc din tot sufletul ca noul guvernator și noua echipă de la BNR să fie patrioți. Altfel, România nu va putea scoate capul din țărână”.

View Comments

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

7 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

8 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More