Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzArticol scris de Carla Filip (attorney at law), avocat specializat în protecția datelor cu caracter personal în cadrul Schoenherr și Asociații SCA
Datele cu caracter personal pot fi păstrate doar atâta timp cât este nevoie de ele pentru a atinge scopurile pentru care sunt prelucrate, în conformitate cu principiul limitării stocării datelor, potrivit Regulamentului UE 679/ 2016 (GDPR). Păstrarea lor pentru perioade nelimitate de timp sau doar „pentru orice eventualitate” este, prin urmare, contrară acestui principiu.
În practică, însă, companiile care procesează date cu caracter personal se lovesc de o serie de dificultăți în a stabili termene de stocare concrete sau criterii specifice în acest sens. Gestionarea atentă a acestor aspecte este importantă pentru a asigura conformarea cu prevederile GDPR, evitarea unor potențiale sancțiuni și, în același timp, satisfacerea nevoilor specifice de prelucrare a datelor, la nivelul companiilor.
De ce este importantă stabilirea unor termene de stocare?
Pe lângă respectarea principiului impus de GDPR în ceea ce privește limitarea stocării datelor, termenele de stocare sunt importante și din punct de vedere practic, existența lor permițând totodată și îndeplinirea mai facilă a altor obligații prevăzute de GDPR.
De exemplu, lipsa unor astfel de termene ar putea face dificilă respectarea obligației de informare a persoanelor vizate, prin care trebuie să se asigure furnizarea de informații clare inclusiv cu privire la perioada pentru care vor fi stocate datele cu caracter personal. De asemenea, în cazul în care persoanele vizate își exercită dreptul de acces, un volum mare de date vechi și neactualizate ar putea îngreuna furnizarea de către companie a unei copii complete după datele cu caracter personal deținute în legătură cu persoana respectivă.
În plus, stabilirea unor termene de stocare adecvate are și unele avantaje operaționale, precum creșterea capacității de localizare și extragere eficiente și rapide a datelor, în caz de nevoie. Totodată, se reduce astfel riscul de erori și de potențiale incidente de securitate (de exemplu, prin acces sau dezvăluire neautorizate).
Ce aspecte ar trebui avute în vedere la stabilirea termenelor de stocare?
Este în responsabilitatea fiecărei companii să își stabilească termene de stocare adecvate, în funcție de activitățile și de scopurile specifice de prelucrare. Este important de reținut că termenele de stocare nu trebuie exprimate în mod obligatoriu în ani, luni sau zile. Astfel, atunci când o astfel de formulă nu este posibilă, termenele pot fi definite prin raportare la alte activități sau procese (de exemplu, „până la încheierea procesului de recrutare”).
În plus, pentru stabilirea unor termene de stocare concrete și rezonabile în conformitate cu principiile GDPR pot fi luate în considerare mai multe aspecte, printre care:
Recomandări practice
Este recomandabil ca operatorii de date să aibă în vedere următoarele acțiuni:
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More