Update articol:

Datoria Germaniei va creşte la 72,25% din PIB anul acesta

Germania Sursa foto: Pixabay

Germania se aşteaptă ca nivelul datoriei ca procent din PIB să urce la 75,25% anul acesta, de la 60%, în urma noilor împrumuturi şi a măsurilor adoptate pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19) asupra economiei, a anunţat miercuri Ministerul de Finanţe, transmite Reuters.

“Politica fiscală germană este în prezent configurată pentru a lupta împotriva pandemiei şi a consecinţelor sale economice”, se arată în comunicatul instituţiei, citat de Agerpres.

În timpul crizei financiare din 2008/09, nivelul datoriei ca procent din PIB a urcat cu aproximativ 18 puncte procentuale, de la 64% în 2007 la 82% în 2010.

Luna trecută, Guvernul de la Berlin a anunţat că-şi va asuma noi împrumuturi, pentru prima dată din 2013, ca parte a unui pachet de măsuri fără precedent, ce totalizează 750 miliarde de euro (800 miliarde de dolari), adoptat pentru a amortiza efectele negative ale pandemiei.

După ce au devenit clare implicaţiile economice ale crizei, Executivul german a decis majorarea semnificativă a cheltuielilor şi renunţarea la politica “schwarze Null” (“black zero”), prin care de ani de zile Germania are un buget echilibrat, nu face noi împrumuturi, iar de şase ani raportează excedente.

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Demararea primei etape a programului de rascumparare actiuni

SIMTEL TEAM (SMTL) (26/09/2025)

Semnarea unor contracte semnificative

SINTEZA S.A. (STZ) (26/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

LION CAPITAL S.A. (LION) (26/09/2025)

Depunere Document de oferta publica de cumparare actiuni Lion Capital

Sphera Franchise Group (SFG) (26/09/2025)

Finalizarea programului de rascumparare actiuni proprii