Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzLi Qiang/ Image: World Economic Forum
Este nevoie de “linii roşii” pentru a garanta că dezvoltarea inteligenţei artificiale “aduce beneficii progresului omenirii”, a declarat marţi, la Davos, premierul chinez Li Qiang, denunţând, în acelaşi timp, “barierele” comerciale în domeniul tehnologiilor sau al măsurilor legate de mediu, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“AI trebuie să fie îndreptată într-o direcţie care să fie în beneficiul progresului umanităţii şi, prin urmare, este nevoie de linii roşii care nu trebuie depăşite şi pe care toată lumea să le respecte”, a spus el într-un discurs la reuniunea Forumului Economic Mondial, cerând o “bună guvernare” pentru această tehnologie în plină dezvoltare.
“AI ar trebui să fie incluzivă şi să aducă beneficii pentru toată lumea, nu doar pentru un grup mic de oameni”, a declarat el, adăugând că China “este dispusă să dezvolte comunicarea şi cooperarea cu toate părţile pentru a îmbunătăţi mecanismele de guvernanţă a AI”.
“Interesele ţărilor în curs de dezvoltare trebuie să fie prioritare, pentru a reduce decalajul tehnologic faţă de ţările dezvoltate”, a afirmat premierul chinez.
Li, cel mai înalt oficial chinez prezent la Davos după preşedintele Xi Jinping în 2017, a denunţat, de asemenea, “noile măsuri discriminatorii pentru comerţ şi investiţii”, în contextul în care “orice obstacole sau perturbări pot încetini sau bloca fluxuri vitale pentru economia mondială”.
El s-a referit în special la tehnologii, inclusiv la cele legate de mediu, sugerând ca lumea să “îşi consolideze cooperarea în domeniul dezvoltării ecologice”.
“Unele tehnologii sau produse ecologice şi cu emisii reduse de carbon, de înaltă calitate şi extrem de eficiente, nu pot circula liber”, a spus oficialul chinez, cerând “colaborare” şi “eliminarea barierelor”.
“Este crucial să apărăm ferm sistemul comercial multilateral”, a mai declarat Li.
Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…
Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…
Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…
Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
This website uses cookies.
Read More