Energie

DE LA “GREEN DEAL” LA “SMART DEAL” (Sebastian Burduja)

Autor: Sebastian Burduja

România a demonstrat de-a lungul istoriei că știe să facă față provocărilor, dar astăzi traversăm un moment critic pentru viitorul energiei noastre și al Europei. Politicile de „înverzire” ale Uniunii Europene, deși bine intenționate, riscă să ne transforme economiile europene în victime ale birocratizării și deciziilor neadaptate realităților economice. Raportul Draghi o spune fără menajamente ce am văzut și în date statistice calde: Uniunea Europeană, care a produs doar 3% din cărbunele mondial în 2024 și a emis mai puțin de 5% din emisiile globale de CO2, își aplică singură cele mai dure politici de mediu.

Aceasta nu este o cale spre prosperitate. Președintele Trump a arătat ieri lumii că democrațiile sunt puternice doar atunci când economiile lor sunt puternice. Și știți ce face o economie puternică? Produce energie sigură, accesibilă și abundentă! Energie care ține fabricile deschise, prețurile scăzute și pune mâncare pe masa fiecărei familii.

România are tot ce-i trebuie pentru a fi lider regional în energie:
– Avem gaze naturale (suntem deja primul producător din UE) și centrale pe cărbune care pot fi modernizate conform celor mai noi tehnologii BAT, cu emisii reduse și eficiență ridicată.
– Construim viitorul noul program nuclear românesc, cu parteneri strategici precum SUA, Canada, Italia, Franța, Coreea de Sud și Japonia.
– Avem zeci de proiecte hidroenergetice în lucru, începute de zeci de ani și pe care ne-am apucat să le finalizăm, și deci potențialul să fim motorul energetic al Europei de Est, inclusiv în perspectiva reconstrucției Ucrainei.

Ceea ce ne poate ține pe loc este o birocrație sufocantă și un Green Deal care ignoră realitățile din teren. De aceea se impune, așa cum au spus și lideri ai PPE, o dezbatere solidă despre modul în care și dacă UE va continua Green Deal-ul pentru următorii ani. Este timpul să ne trezim! Dacă nu ne redresăm acum, riscăm să pierdem ultima șansă de a reconstrui economia europeană pe baze solide.

România trebuie să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume: europenii merită să plătească mai puțin pentru energie, iar noi putem oferi soluția. Este simplu: producție masivă de energie înseamnă prețuri mici, prețuri mici înseamnă bunuri și servicii ieftine produse/prestate în UE, adică o calitate a vieții mai bună pentru fiecare român și european, locuri de muncă mai bine plătite și competitivitate europeană. E o ecuație simplă pe care trebuie să o accepte și Comisia Europeană.
În perioada următoare, voi prezenta în Guvern un raport detaliat privind efectele negative ale politicilor ”Green Deal” asupra sectorului energetic românesc. Și mă angajez, ca întotdeauna, să acționez în interesul țării mele.

România are energia de care Europa are nevoie. Vom avea suficient pentru noi și pentru vecinii noștri, de la Chișinău la Viena. Dar, pentru asta, trebuie să luăm decizii curajoase și să punem capăt iluziei că o economie slabă poate susține o democrație puternică. România trebuie să fie puternică, pentru ca Europa să fie puternică!

View Comments

  • Acest tânăr Burduja este o speranță de om politic de viitor, chiar viitor prim-ministru.
    Are pregătire, este tânăr, inteligent și este observat ca un om de calitate.
    Ii doresc succes!!!

  • Dacă a zis Călin Georgescu că avem resurse ( cărbune ,gaze ,ape )să producem energie ca românii să plătească mai puțin la energie nu ți a picat bine dar când l ai auzit pe Donald Trump acum te dai și tu cu suveraniștii. Știe domnul Burduja că atunci când este soare invertoarele pică la 0 pentru că este prea multă tensiune pe rețea ? Noi vrem să producem dar infrastructura de transport energie este praf ,de stocare ce să mai zicem . Poate citește și dânsul comentariile .

  • bine că vă treziți după ce ați distrus toată industria și mai ales termocentralele .

  • Avem energie să dăm și la alții? Câteodată mă întreb ce fumează ăștia... Am văzut cetățeni romăni murind de frig la propriu în case pentru că nu-și permit să bage nimic în priza , n-au bani de lemne și nici de gaze . Și joly jokerul energiei românești își permite să ne ia la mișto? Cred că a vrut să spună că avem energie să dăm DOAR la alții.....la ăia care-și stabilesc singuri prețul pe megawații noștri.

  • Totul pentru Europa!
    Totul pentru Ucraina!
    Vom face din România un rai pentru Europa și Ucraina și un iad pentru români. Bravo Burduja! Deja facturile la utilități au ajuns la cele mai înalt cote. Slava ei de Ucraină!

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

10 minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

12 minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

20 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

23 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

60 de minute ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More