Fonduri de pensii

De luna trecută românilor le intră mai mulți bani în contul de pensie privată; Generația actuală va deveni mai puțin dependentă de generațiile viitoare (Cristian Popa)

De luna trecută românilor le intră mai mulți bani în contul de pensie privată, a scris, pe LinkedIn, Cristian Popa, membru in Consiliul de Administrație al BNR.

Prima contribuție majorată (cu un punct procentual, de la 3,75% la 4,75% din salariul brut lunar) este deja în conturile fiecăruia dintre noi. Creșterea contribuției este o reformă cerută de PNRR, unul dintre angajamentele României față de Uniunea Europeană. Această binevenită reformă a generat un aflux semnificativ de fonduri în luna martie, stabilind un nou record pentru sistem, și va continua să o facă. În plus, vine să consolideze un sistem privat de pensii necesar, util, ce se maturizează și a livrat rezultate investiționale foarte bune în cei 15 ani de existență, a scris el.

Astfel, valoarea contribuției medii lunare a ajuns în martie la 358 RON, cu aproape 50% mai mult decât în ianuarie 2023, dublu față de contribuțiile lunare intrate în Pilonul II acum patru ani și de 13 ori mai mult decât la debutul Pilonului 2 în mai 2008, când contribuția medie era de doar 28 RON (salariile erau mici, iar contribuția era de doar 2%).

Peste 8,1 milioane de români sunt acum proprietari de pensie privată, cu acumulare, care suplimentează pensia publică. Trebuie să vă gândiți la aceste pensii ca la un cont bancar, pe care îl puteți accesa la vârsta pensionării însă. Acest sistem este unul bazat pe contributivitate: pentru cei 8,1 milioane, pensia depinde de contribuții doar (deci de salariul fiecăruia), procentul transferat și de performanța investițională a administratorului. Din total, peste 4 milioane sunt participanți activi și au contribuit cu nu mai puțin de 1,45 miliarde RON în luna precedentă.

În 2023, cele 7 fonduri de pensii private obligatorii Pilon II au atins un randament mediu ponderat de 17,94%, cea mai bună performanță anuală de până acum. Totodată, activele nete administrate de Pilonul II au crescut la 126,7 miliarde RON (25,5 mld. EUR), o valoare record pentru sistem. De la înființarea sistemului în 2008 până în 2023, Pilonul II a înregistrat un randament mediu anual de 7,82%, net superior inflației.

Asta înseamnă că generația actuală va deveni mai puțin dependentă de generațiile viitoare, vom fi o povară mai mică pentru copiii noștri, pensiile noastre se vor baza mai mult pe active acumulate (și investite, în plus se și moștenesc) și mai puțin pe taxarea copiilor noștri. Cu condiția să apărăm și dezvoltăm în continuare acest sistem. Putem începe prin a afla cât am economisit, potrivit lui Cristian Popa.

După depozitele bancare, pensiile private reprezintă al doilea cel mai important activ financiar al populației, o acumulare istorică de capital pentru România.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

8 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

8 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

10 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More