Energie

De ziua petrolistului, sărbătorim un numar mai mare de petroliști în familia FPPG o dată cu aderarea celui mai nou membru al FPPG, Stratum Energy

Cu ocazia Zilei Petrolistului, FPPG are onoarea să mulțumească din nou zecilor de mii de oameni dedicați acestei industrii, cu al căror efort și responsabilitate încă se scrie povestea frumoasă a devoltării de hidrocarburi in România.

Federația Patronală Petrol și Gaze continuă să își consolideze poziția de reprezentant al sectorului petrol și gaze naturale prin primirea în rândurile membrilor săi a companiei Stratum Energy, companie de renume a domeniului upstream. Astfel, atât investorii autohtoni, dar și cei străini, producătorii mici și mari, continuă să își regăsească vocea în raport cu autoritățile române prin activitatea FPPG.

”Federația Patronală Petrol și Gaze se face tot mai auzită și își întărește poziția în raport cu autoritățile prin reprezentarea unui număr tot mai mare de membri. Vocea noastră comună este esențială pentru industria de hidrocraburi și avem nevoie de aceasta mai cu seamă acum, când ne confruntăm cu numeroase crize suprapuse, provocări precum tranziția energetică, rolul gazului în mixul de combustibili din România și noile reglementări destinate pieței libere. Împreună cu încă una dintre cele mai respectate companii de pe piață românească de petrol și gaze și promovând același climat al cooperării, federația va susține cu fermitate măsurile propuse pentru redresarea economică, strâns legate de încurajarea producției interne de resurse naturale”, susține Cătălin Niță – Directorul Executiv al FPPG.

Sectorul energetic influențează întreaga societate internațională, iar în contextul generat de criza energetica europeana România își poate consolida poziția privilegiată de producător și exportator de gaze naturale. Dezvoltarea sectorului energetic poate fi atinsă numai printr-o legiferare care să stimuleze investițiile în explorarea și producția resurselor, prin diversificarea pieței de gaze naturale, creșterea competitivității și eficienței sectorului energetic, având totodată grijă să ofere cele mai bune condiții pentru consumatorii finali. Planul de acțiuni asumat de către federație, prin susținerea și implicarea activă a membrilor săi, vizează o mai bună corelare a politicilor publice cu necesitatea dezvoltării sectorului de petrol și gaze atât onshore, cât și offshore.

Stratum Energy este o companie de explorare și producție cu sediul in SUA, fondată în anul 2005. Compania a început producția de gaze naturale, condensate și țiței, prin exploatarea câmpurilor petroliere din zona Poduri, blocul Moinești, susținând potențialul de dezvoltare a zonei. ”Gazul pe care continuăm să îl producem va ajuta țara să se apropie de obiectivul său privind independența energetică. Acest lucru este mai relevant decât oricând, având în vedere turbulențele actuale din Europa de Est și considerăm că munca pe care o depunem este esențială pentru creșterea stabilității în regiune. Suntem încântați că Stratum Energy poate să fie, pe lângă un contributor activ la securitatea energetică a României și un membru de bază al FPPG”, a declarat Zachary Ullah, COO al Stratum Energy Romania LLC.

Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), este înființată în baza Legii Dialogului Social nr. 62/2011, este reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ”Energie, Petrol și Gaze și Minerit Energetic” și prin intermediul companiilor afiliate, reprezintă peste 95% din producția internă de petrol și gaze naturale, sectorul de transport petrol și gaze naturale, furnizare gaze naturale precum și o parte semnificativă din activitățile de rafinare, comercializare și distribuție de produse petroliere din România.

FPPG susține constant principiile stabilității, predictibilității și competitivității cadrului legislativ aplicabil domeniului energetic din România, precum și responsabilitatea companiilor din sector în ceea ce privește siguranța, sănătatea și securitatea operațiunilor și a personalului.

FPPG este membru fondator al Confederației Patronale Concordia, singura confederație patronală românească afiliată la International Organization of Employers – IOE și la Business Europe – BE.

 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

10 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

10 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

11 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

11 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

11 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More