Categories: Fără categorie

Deca: Nu a fost modificat calendarul examenelor naţionale; dacă profesorii nu se întorc în clase, reprogramăm probele naţionale

Examenele naţionale îşi păstrează calendarul, în condiţiile în care cadrele didactice se întorc de săptămâna viitoare în sălile de clasă, în caz contrar fiind necesară o reprogramare a probelor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, potrivit Agerpres.

“Am reuşit să ţinem sub control calendarul examenelor naţionale. Nu a fost modificat calendarul probelor. Am prelungit perioada de încheiere a mediilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a până pe 9 iunie şi am prelungit, de asemenea, perioada de înscriere la examenul de Bacalaureat, tot până pe 9 iunie. Asta ne-ar permite să începem în bune condiţii examenul de Bacalaureat, aşa cum era el inclus în calendarul de activităţi şcolare, pe data de 12 iunie. Evaluarea naţională începe pe 19 iunie. Este foarte important, pentru a putea să rămânem în acest calendar, să dăm predictibilitate elevilor şi să asigurăm cele mai bune condiţii de desfăşurare a examenelor, să ne putem întoarce cu toţii în sălile de clasă săptămâna viitoare. În contextul în care acest lucru nu se va întâmpla, nu ne dorim asta, dar asta va fi situaţia, va trebui să ne gândim la prelungiri – prelungiri de perioadă de înscriere, de închidere a situaţiilor şcolare, reprogramări ale probelor examenelor naţionale”, a spus Deca.

Ea a afirmat că va continua dialogul pe legea salarizării, în contextul de negociere de la Ministerul Muncii, iar Ministerul Educaţiei va susţine grila elaborată împreună cu federaţiile sindicale.

“Ne vom lupta (…) ca profesorii să aibă respectul pe care îl merită şi salarizarea pe care am gândit-o împreună, ca fiind una decentă şi în formatul de negociere pe contractul colectiv de muncă pe care îl avem aici, la Ministerul Educaţiei. Multe din solicitările pe care dumnealor le au care vizează ore suplimentare, reglarea chestiunilor care ţin de software-ul de salarizare – acesta se rezolvă tehnic, prin dialog bilateral şi pot fi garantate prin aceste documente – contractul colectiv de muncă şi legea salarizării”, a adăugat Deca.

Ministrul Educaţiei a precizat că, în clasa a VIII-a, se regăsesc 183.000 elevi, iar de clasa a XII-a, aproximativ 142.000 de elevi.

“Având în vedere importanţa ca toţi elevii să îşi poată susţine examenele finale de gimnaziu sau de liceu, rugăm cadrele didactice să ne ajute, să putem finaliza acest an în bune condiţii. (…) Pentru aceste sute de mii de elevi, avem nevoie să ne reîntoarcem la şcoală”, a transmis Deca.

Ministrul a menţionat că până în 9 iunie se va şti dacă se păstrează calendarul actual de examene naţionale.

“Aş încuraja să plecăm de la această premisă, să rămânem pe calendarul actual. Sau, dacă va fi nevoie, de o reprogramare a probelor de competenţe pentru Bacalaureat, pentru că acelea încep pe 12 iunie (…). Nu există variantă în care să anulăm examenele. Toţi copiii vor avea oportunitatea să dea examenul de final de gimnaziu sau examenele de final de liceu – Evaluarea naţională sau Bacalaureatul”, a punctat Deca.

View Comments

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

4 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

5 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

5 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More