International

Decese misterioase la compania rusă Lukoil: Vicepreşedintele companiei, găsit mort în biroul său (media)

Canale de Telegram ruseşti relatează că vicepreşedintele Lukoil, Vitali Robertus, a fost găsit mort miercuri la locul de muncă, în timp ce media oficiale consemnează sec decesul său, la 53 de ani, potrivit postului de televiziune ucrainean TSN şi publicaţiei Dialog.

Vitali Robertus, vicepreşedinte al companiei ruse Lukoil, a cărui “moarte subită” a fost anunţată miercuri de companie, s-a sinucis chiar la locul de muncă. El a fost găsit spânzurat în toaleta biroului său. Canalul de Telegram VCK-OGPU, apropiat de forţele de securitate de la Moscova, a transmis această ştire, marcând-o ‘Urgent’, citând propriile surse, potrivit Agerpres.

Colegii lui Robertus au intrat la bănuieli, suspectând că ceva nu e în regulă după ce au constatat că acesta, deşi se afla la birou, nu răspundea la telefon. După ce unul dintre ei a bătut puternic în uşă, fără să primească vreun răspuns, un angajat a forţat intrarea, descoperindu-l pe Robertus spânzurat în toaletă.

Înainte de sosirea poliţiei, mulţi dintre colegii defunctului au afirmat că în biroul companiei petroliere domnea o atmosferă tensionată în ultima perioadă, iar vicepreşedintele Vitali Robertus era foarte stresat.

S-ar putea ca loviturile cu drone din ultimele zile ale ucrainenilor asupra rafinăriilor din Rusia să fi dat mari dureri de cap conducerii Lukoil, notează media de la Kiev.

Acesta ar fi al cincilea deces în rândul managerilor de top ai Lukoil, notează TSN, citând canale de Telegram ruseşti.

“Decesul a încă unui manager de top din sector, în floarea vârstei (numai 53 de ani!), continuă seria de morţi subite în rândul liderilor din industria petrolului şi gazelor din Rusia. Profesia este, ca să spunem în mod blând, foarte periculoasă, aproape ca pe front”, comentează analistul rus Anatoli Nesmiian.

Publicaţia Dialog menţionează câteva decese din această categorie: Leonid Şulman, şeful serviciului de transport al Gazprom-invest, găsit mort pe 30 ianuarie 2022 cu o scrisoare de rămas-bun alături; Vladislav Avaiev, vicepreşedintele Gazprombank, găsit împuşcat, alături de cadavrele soţiei şi fiicei sale, la 18 aprilie 2022; Serghei Protosenea, manager de top în cadrul companiei Novatek, găsit spânzurat, soţia şi fiica sa fiind de asemenea ucise la 21 aprilie 2022; Aleksandr Subbotin, fost membru în consiliul director al Lukoil, găsit mort într-o sală de practici voodoo la 5 mai 2022; Igor Şkurko, prim-adjunct al directorului companiei Iakutskenergo, fost deputat al Rusiei Unite (partidul pro-Kremlin), găsit mort în celula sa din arest preventiv în oraşul Iakutsk (regiunea arctică) la 4 aprilie 2023.

Articole recente

Ședință a Consiliului Director al UZPR. Dan Constantin, președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Dan Constantin este noul președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Pe 12 septembrie 2025…

2 minute ago

Nvidia și OpenAI vor susține investiții majore în infrastructura de inteligență artificială din Marea Britanie

Nvidia și OpenAI sunt în discuții pentru susținerea unei investiții majore în Marea Britanie, axată…

8 minute ago

SUA promit în Consiliul de Securitate al ONU să apere „fiecare centimetru” din teritoriul NATO

Statele Unite au declarat vineri în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite că „vor apăra…

43 de minute ago

Moody’s confirmă ratingul României la ”Baa3”, iar perspectiva rămâne negativă

Agenţia de rating Moody's a confirmat, vineri, calificativul României la ”Baa3”, perspectiva rămând negativă, potrivit…

o oră ago

Nepal: Parlamentul a fost dizolvat; alegerile legislative stabilite pentru 5 martie

Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri parlamentare pentru…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More