Categories: Fără categorie

Decizia CPI privind teritoriile ocupate: victorie pentru palestinieni, hotărâre politică pentru Israel

Decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a-şi exercita competenţa jurisdicţională cu privire la infracţiuni comise în teritoriile ocupate a fost apreciată drept o victorie a justiţiei de către tabăra palestiniană, dar denunţată ca o măsură politică de către Israel, informează AFP, potrivit Agerpres.

CPI a explicat într-un comunicat dat publicităţii vineri seară că “a decis cu majoritate ca jurisdicţia teritorială a Curţii pentru situaţia din Palestina (care este membră CPI din 2015) să se extindă la teritoriile ocupate de Israel din 1967”.

“Această decizie (a CPI) este o victorie pentru justiţie şi umanitate, pentru valorile adevărului, echităţii şi libertăţii şi pentru sângele victimelor şi al familiilor lor”, a declarat premierul palestinian Mohammed Shtayyeh.

Această decizie este un “mesaj pentru autorii crimelor” care “nu vor rămâne nepedepsiţi”, a adăugat Shtayyeh, solicitând CPI să grăbească procedurile judiciare în privinţa ultimului război din Gaza, a prizonierilor palestinieni şi a dezvoltării aşezărilor israeliene.

Procuroarea generală a CPI, Fatou Bensouda, a solicitat un aviz juridic după ce anunţase în decembrie 2019 că doreşte să deschidă o anchetă completă cu privire la posibile “crime de război” – fără a numi autorii – comise în teritoriile ocupate.

Sursa foto: International Criminal Court – ICC /Facebook

Curtea a adăugat că, prin hotărârea sa de vineri, “nu se pronunţă asupra unui litigiu frontalier în temeiul dreptului internaţional şi nici nu se antepronunţă în privinţa chestiunii oricăror viitoare frontiere” între Israel şi un posibil stat palestinian, ci are “ca unic obiectiv definirea jurisdicţiei teritoriale”.

Bensouda, care urmează să îşi încheie mandatul în iunie, doreşte ca CPI să preia o anchetă preliminară de cinci ani după ultimul război din Fâşia Gaza, enclava palestiniană cu două milioane de locuitori şi scena a trei conflictele armate (2008, 2012, 2014) de când conducerea sa a fost preluat în 2007 de gruparea islamistă Hamas.

În reacţie, premierul israelian Benjamin Netanyahu a criticat decizia CPI, afirmând că “tribunalul a demonstrat încă o dată că este un organism politic şi nu o instituţie judiciară”, apreciind totodată că decizia CPI afectează “dreptul democraţiilor de a se apăra împotriva terorismului”.

“Tribunalul ignoră adevăratele crime de război şi, în schimb, urmăreşte statul Israel, un stat cu un regim democratic puternic care respectă statul de drept şi nu este membru al tribunalului”, a adăugat Netanyahu.

Decizia CPI este greşită deoarece Palestina “nu este un stat”, “nu are graniţe” definite şi, prin urmare, instanţa de la Haga nu i le poate conferi, a subliniat premierul israelian.

Mai mult, hotărârea CPI “nu ajută” pacea în Orientul Mijlociu într-un moment în care regiunea cunoaşte un “vânt al schimbării” prin normalizarea în curs a relaţiilor dintre Israel şi ţările arabe, a adăugat şeful executivului israelian.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

17 minute ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

31 de minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

32 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

50 de minute ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More