Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDecretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial al României.
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretul pentru promulgarea acestui act normativ.
Pe 7 iulie, Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pe primul pachet de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar.
Două zile mai târziu, AUR a anunţat depunerea unei moţiuni de cenzură, pe motiv că Executivul “a uzurpat puterea legitimă şi a batjocorit voinţa de reprezentare a poporului român” şi, ca urmare, “trebuie să dispară cu tot aparatul său de propagandă, mincinos şi toxic”, potrivit Agerpres.
Moţiunea de cenzură a fost respinsă de Parlament pe 14 iulie. S-au înregistrat 134 de voturi “pentru” şi 4 voturi “împotrivă”, dintr-un total de 138 de voturi exprimate. Pentru ca moţiunea de cenzură să treacă era necesar un număr de 233 de voturi.
A doua zi, Alianţa pentru Unirea Românilor a depus o sesizare de neconstituţionalitate împotriva legii pe care a numit-o a “austerităţii”, adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan, însă pe 22 iulie Curtea Constituţională a României a respins sesizarea AUR.
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
Dezvoltatorul de energie eoliană offshore Orsted a obținut vineri aprobarea acționarilor pentru o emisiune de…
Piețele obligațiunilor „nu au înțeles pe deplin” faptul că noile venituri provenite din tarifele impuse…
Grupul antreprenorial Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, a…
This website uses cookies.
Read More