Dedeman a ajuns la o deținere de 87,46% din Cemacon, după ce a cumpărat participația fondului BOF, deținut de Erste și Florin Pogonaru, potrivit unor rapoarte transmise Bursei de Valori București (BVB).
BUSINESS CAPITAL FOR ROMANIA-OPPORTUNITY FUND COOPERATIEF (BOF) a raportat, astăzi, o deținere de 0% în Cemacon.
În noiembrie 2013, Cemacon, acţionarii săi majoritari şi Banca Comercială Română au semnat un acord de principiu privind restructurarea pachetului de credite de aproximativ 30 milioane de euro. La finalul lui 2013, banca a cesionat 12 milioane de euro din creditul societăţii către Business Capital For Romania Opportunity Fund Cooperatief U.A. (BOF), cu sediul în Olanda. În iulie 2015, fondul Business Capital for Romania Opportunity Fund a intrat în acţionariatul producătorului de cărămizi Cemacon, după ce şi-a convertit în titluri creanţa de 12 milioane de euro.
La finalul anului trecut, Cemacon a anunțat că a rambursat anticipat datoria de trei milioane de euro către Banca Comercială Română, închizând astfel un credit ce urma să fie scadent în decembrie 2019. Creditul fusese preluat de Cemacon Real Estate, companie deţinută 100% de Cemacon, prin novaţie, în contextul implementării soluţiei de restructurare a datoriilor la Banca Comercială Română în anul 2015.
În vară, Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care PIF Industrial SRL, împreună cu Dedeman SRL, preiau companiile Cemacon SA și Cemacon Real Este SRL. PIF Industrial SRL și Dedeman SRL fac parte din același grup de companii. Cemacon S.A. este producător de cărămizi, țigle și alte produse pentru construcții din argilă arsă, iar Cemacon Real Estate S.R.L. are ca obiect de activitate cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
Recent, acționarii Cemacon (CEON) au decis alegerea a doi administratori pe locurile vacante din Consiliul de Administratie, pentru un mandat egal cu al celorlați membri ai Consiliului, respectiv până la data de 27.04.2021. Pe locurile vacante au fost aleși Dragoș Pavăl – unul dintre proprietarii Dedeman- și Marian Adam, potrivit companiei.