Update articol:

Delegaţie americană pentru observarea alegerilor prezidenţiale din România; Oficial american: “În mod clar au existat influenţe străine” la alegerile prezidenţiale din 2024

O delegaţie americană, condusă de vicepreşedintele Comisiei Federale pentru Alegeri, republicanul James E. Trainor, a ajuns vineri la Bucureşti pentru observarea alegerilor prezidenţiale din România.

“Suntem aici, în primul rând, pentru a monitoriza alegerile care vor avea loc duminică. Este o mare oportunitate pentru România, care s-a luptat cu aceste alegeri, să le organizeze”, a precizat oficialul american, potrivit Antena 3 CNN.

El a susţinut că “în mod clar au existat influenţe străine” la alegerile prezidenţiale din 2024.

“Accentul principal cade pe interferenţele ruseşti. TikTok este deţinut de chinezi, aveţi o mulţime de influenţe care vin doar de la acea platformă. Dar, să te concentrezi doar pe interferenţele ruseşti, cred că este mai bine să abordăm această problemă în întregime, ca o problemă a tuturor fluxurilor străine”, a arătat Trainor, potrivit Agerpres.

Întrebat despre scrutinul prezidenţial din noiembrie, oficialul american, care este şi avocat, a spus că s-a uitat pe documentele Curţii Constituţionale pe baza cărora a fost luată decizia de anulare a alegerilor.

“Este evident că foarte multe dovezi acolo arată că au fost interferenţe externe. Cred că în unele dintre deciziile care au fost luate, după cum a spus vicepreşedintele Vance, există unele lucruri discutabile, care s-au întâmplat. Dar, în cele din urmă, este important să descoperim care sunt aceste influenţe străine, deoarece cel mai rău lucru care se poate întâmpla democraţiilor este ca influenţele externe să vină şi să înece vocea poporului”, a punctat oficialul american.

Trainor a menţionat că duminică membrii delegaţiei se vor afla la secţiile de votare şi vor urmări cum votează oamenii.

“Este foarte bine pentru Guvern că a cerut observatorilor internaţionali să vină. Acest lucru ar trebui să dea încredere românilor şi să îi încurajeze să iasă la vot şi să participe la aceste alegeri, pentru că puterea oricărei democraţii constă în faptul că cetăţenii se prezintă şi îşi exprimă opiniile”, a subliniat vicepreşedintele Comisiei Federale pentru Alegeri.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025