Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVolodimir Zelenski/ Sursa foto: president.gov.ua
Rusia a anunţat duminica aceasta că delegaţia sa se îndreaptă către Gomel, oraş belarus situat în apropierea frontierei ucrainene, pentru a negocia o posibilă încetare a ostilităţilor cu Ucraina, care ar fi acceptat reuniunea, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit şefului delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, membrii delegaţiei ruse se deplasează de la Minsk la Gomel, şi acelaşi lucru îl face şi o delegaţie ucraineană de la Kiev.
“Întreaga noastră delegaţie pleacă acum către regiunea Gomel”, a declarat negociatorul rus, citat de TASS. “În aceste momente, se stabileşte ruta pentru a alege locul din regiunea Gomel unde să fie garantată cea mai mare securitate pentru partea ucraineană”, a declarat Medinski.
Potrivit agenţiei oficiale belaruse Belta, este prevăzut ca negocierile să se desfăşoare “în regiunea Gomel, la frontiera belaruso-ucraineană”.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedinţii Belarusului şi Ucrainei, Aleksandr Lukaşenko şi Volodimir Zelenski, au discutat telefonic şi că, după aceea, Lukaşenko i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să nu retragă delegaţia rusă care aştepta la Minsk.
“Lukaşenko l-a sunat pe Putin şi i-a cerut să nu-şi retragă delegaţia, dat fiind că a primit semnale dinspre partea ucraineană care şi-a exprimat disponibilitatea de a face deplasarea către regiunea Gomel pentru negocieri”, a declarat Peskov.
Ucraina a confirmat discuțiile de pace cu Rusia, potrivit kyivindependent.com. În timpul unei convorbiri telefonice cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, Volodimir Zelenski a fost de acord ca delegația ucraineană să se întâlnească cu delegația rusă, fără condiții prealabile, la granița ucraineană-belarusă, în apropierea râului Pripyat.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More