Comunicate de presa

Delgaz Grid: Deranjamentele la electricitate pot fi semnalate de consumatorii Delgaz și în mediul on-line

  • Pe site-ul delgaz.ro a fost dezvoltată o secțiune specială pentru înregistrarea sesizărilor privind întreruperile de energie electrică;
  • Această facilitate reprezintă o alternativă la serviciile din Call Center-ul companiei;
  • Pe site-ul companiei pot fi găsite informații despre întreruperile programate în cazul unor lucrări.

Clienții Delgaz Grid din județele Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Botoșani care doresc să sesizeze avarii în sistemul de distribuție al energiei electrice au la dispoziție, începând din luna decembrie, o alternativă în mediul online, mult mai rapidă și mai simplă. Astfel, ei pot accesa site-ul delgaz.ro, secțiunea energie electrică/ rețeaua de distribuție a energie electrice/ anunță deranjamente, unde după întroducerea datelor privind localizarea deranjamentului (județ, localitate, stradă, cod loc consum, nr. de telefon), la final ei vor primi un număr de înregistrare a sesizării, potrivit unui comunicat de presă.

Această procedură on-line are o durată de aproximativ 1 minut și reprezintă o alternativă la Call Center-ul Delgaz Grid, ce poate fi apelat la numărul de telefon: 0800.800.929.

De asemenea, în secțiunea energie electrică/ informații utile/ întreruperi programate pot fi obținute informații legate de lucrările dintr-o localitate, străzile pe care se desfășoară aceste intervenții și intervalul orar estimat pentru finalizarea lor. Totodată, consumatorii se pot abona pentru primirea informațiilor pe e-mail despre întreruperile de energie ce îi pot afecta.

Prin noile facilități ale site-ului, compania Delgaz Grid și-a propus reducerea semnificativă a timpului de interacțiune a unui client în situațiile referitoare la anunțarea unui deranjament și îmbunătățirea informării în cazul unor incidente sau lucrări programate în rețeaua de distribuție a energie electrice.

View Comments

  • Bună seara, nu avem energie electrica de astăzi dimineață, am tot așteptat ca se rezolvă dar nimic.Amem copii mici, stăm cu ei în frig și fără lumină. Va rog remediați odată defecțiunea în Corni Botoșani str. Mihai Eminescu

Articole recente

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

17 minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

19 minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

3 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More