Energie

Delgaz Grid a finalizat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost modernizate cinci stații de transformare din județul Vaslui

  • Lucrările, în valoare de 37,2 milioane lei, au vizat modernizarea și integrarea în SCADA a stațiilor Huși, Stănilești, Vetrișoaia, Fălciu, Murgeni;
  • Scopul principal al proiectului este preluarea în siguranță a energiei produse din surse regenerabile.

Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, finalizează un proiect de investiții finanțat din fonduri europene prin care stațiile de transformare Huși, Stănilești, Vetrișoaia, Fălciu, Murgeni au fost modernizate prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, au fost create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA (control şi achiziţie de date la distanţă) a celor cinci staţii de transformare.

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.1: Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă,biogaz, geotermal) -distribuţie.

Valoarea totală a proiectului este de 37,2 milioane lei din, care 23 milioane de lei din FEDR, 4 milioane de lei din Bugetul Național și 10,2 milioane de lei contribuția Delgaz Grid.

Lucrările s-au derulat în perioada 21.08.2019 – 31.12.2023  şi au ca obiectiv principal creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuţie.

În acelaşi timp, calitatea serviciului de distribuţie va fi îmbunătăţită pentru peste 40.000 de clienţi care sunt alimentaţi din staţiile incluse în proiect.

În contextul tranziției energetice, rețelele de energie trebuie să devină tot mai inteligente pentru a integra cât mai multă energie din surse regenerabile. Practic, rețelele electrice reprezintă coloana vertebrală a tranziției către energia verde.

Delgaz Grid, ca operator de sisteme de distribuție, are un rol important de jucat în menținerea echilibrului viitor în rețele, în special la nivel local. Acest proiect se înscrie în strategia companiei de dezvoltare a unei rețele inteligente care să fie capabile să preia și să transporte energie din surse multiple și distribuite pe scară largă, de exemplu, turbine eoliene, sisteme de energie solară concentrată, panouri fotovoltaice.

 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More