Energie

Delgaz Grid: Investiţii de aproape 3 miliarde de lei în infrastructura de gaze naturale din România, în ultimii 15 ani

Delgaz Grid a investit aproape 3 miliarde de lei în modernizarea infrastructurii de gaze naturale, în ultimii 15 ani, iar numărul clienţilor deserviţi a crescut cu 670.000, se arată înt-un comunicat de presă al companiei.

Investiţiile anunţate au vizat, în principal, modernizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale care alimentează în prezent mai mult de 1.080 de localităţi din 20 de judeţe situate în nordul ţării. În acest sens, au fost înlocuiţi peste 5.600 km de conducte şi branşamente din oţel cu conducte de polietilenă, iar pe alţi 2.875 km de conducte de oţel a fost aplicată protecţie catodică.

Potrivit sursei citate, extinderea reţelei cu peste 2.200 km (mai mult decât distanţa rutieră Bucureşti – Bruxelles), atât în zona concesionată, cât şi în alte aproximativ 80 de noi concesiuni, a constituit un alt capitol către care s-au îndreptat sume importante.

În acelaşi timp, numărul clienţilor racordaţi la reţele a crescut cu 56%, de la 1,2 milioane în 2005 la 1,87 milioane, în prezent, în medie cu circa 45.000 în fiecare an.

De asemenea, îmbunătăţirea siguranţei în exploatare a inclus achiziţia de echipamente moderne de detectare a scăpărilor de gaze naturale, auto-laboratoare şi aparate de ultimă generaţie. În acest sens, compania menţionează că, numai anul trecut, au fost investite în acest scop cinci milioane de lei (circa un milion de euro).

În ceea ce priveşte planurile de investiţi pentru următoarea perioadă, compania anunţă că pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale, în perioada 2020 – 2023 se va aloca aproape un miliard de lei (198 milioane de euro), din care 7,7 milioane de lei (1,5 milioane de euro) şi reprezintă fonduri UE atrase, pentru înlocuirea conductelor şi branşamentelor, extinderea reţelei, contorizare şi racordare de noi consumatori.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău). De asemenea, compania operează o reţea de electricitate de aproape 82.300 km în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui).

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

3 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More