Categories: Fără categorie

Deloitte România a creat un calculator estimativ de costuri salariale pentru angajatorii afectați în contextul COVID-19

 Deloitte România a creat un calculator estimativ de costuri salariale dedicat angajatorilor care sunt afectați de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 și care nu mai pot suporta integral plata salariilor. În această perioadă, companiile au la dispoziție câteva variante legale de adaptare a contractelor de muncă la volumul redus de activitate, iar, cu ajutorul calculatorului, pot estima costurile salariale pentru fiecare variantă în parte, în baza a două variabile: salariul brut și numărul de persoane aflate în întreținerea angajatului, potrivit unui comunicat de presă.

Cele mai recente modificări ale legislației privind piața muncii permit angajatorilor să ia anumite măsuri pentru a-și reduce povara salarială în perioade de dificultate financiară. Practica a demonstrat că trei dintre acestea sunt de luat în considerare pentru implementare în mod individual sau combinat, acolo unde legislația o permite, și anume intrarea în șomaj tehnic conform legislației anterioare, intrarea în șomaj tehnic în condițiile prevăzute de OUG 30/2020 pentru angajatorii afectați direct sau indirect de COVID-19 și acordarea de zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, se mai precizează în comunicat.

„Fiecare dintre aceste scenarii are un tratament fiscal aplicabil diferit, iar angajatorii trebuie să treacă printr-un proces complex pentru a stabili datele referitoare la costurile salariale și la impactul aplicării acestor soluții raportat la venitul net al angajaților. În acest sens, companiile pot utiliza acest calculator, care analizează două variabile, salariul brut și numărul de persoane aflate în întreținerea angajatului, și estimează costurile salariale în baza acestora”, declară Monica Țariuc, Senior Manager Global Employer Services, Deloitte România.

Spre exemplu, la un salariu brut de 3.000 de lei, cu două persoane în întreținere, în cazul menținerii contractului de muncă în varianta inițială, costul salarial total al angajatorului este de 3.068 de lei. Dacă angajatorul optează pentru șomajul tehnic conform legislației anterioare, costul salarial scade la 2.301 lei. Pentru șomajul tehnic suportat de la bugetul de stat, costul total este de 2.250 de lei, dar nu cade în sarcina angajatorului, iar în cazul în care angajatul își ia zile libere pentru supravegherea copiilor, costul salarial ajunge la 2.301 lei (910 lei la angajator și 1.390 de lei la stat).

Calculatorul afișează rezultate estimate în baza celor două variabile. Ele nu țin cont de alte particularități care pot duce la apariția unor diferențe de calcul.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More