Update articol:

Demisie Iohannis/ Boc: Este un act democratic; era preferabilă unei proceduri de suspendare

Demisie Iohannis/ Boc: Este un act democratic; era preferabilă unei proceduri de suspendare
 - poza 1 Sursa foto: Facebook

Prim-vicepreşedintele PNL Emil Boc a declarat luni că demisia preşedintelui Klaus Iohannis este un act democratic, menţionând că era preferabil unei proceduri de suspendare, care ar fi pus ţara în situaţie mult mai complicată.

“Demisiile nu se comentează. Sunt acte unilaterale de voinţă. Categoric, această demisie era preferabilă unei proceduri de suspendare, care ar fi pus ţara într-o situaţie mult mai complicată şi pe scena internă, şi pe scena internaţională, şi în ceea ce priveşte credibilitatea României. În rest, demisia este un act democratic, face parte din regulile jocului democratic. Trebuie privită ca atare, avem o Constituţie, avem mecanisme în constituţional care să asigure continuitatea vieţii democratice în România. Din această perspectivă, este o soluţie care asigură stabilitatea democratică a ţării”, a afirmat Boc, la Parlament, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al României. El a menţionat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026