Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPreşedintele Joe Biden a declarat sâmbătă că, în pofida achitării lui Donald Trump în procesul său de impeachment, “fondul acuzaţiei nu a fost contestat” şi că atacul asupra Capitoliului de la 6 ianuarie a arătat că “democraţia este fragilă”, relatează AFP şi Reuters.
“Chiar dacă votul final nu a dus la o condamnare, fondul acuzaţiei nu este contestat”, a declarat democratul după achitarea votată de Senatul SUA în al doilea proces de impeachment contra predecesorului său republican.
“Chiar şi cei care s-au opus condamnării, precum liderul minorităţii din Senat (Mitch) McConnell, cred că Donald Trump ‘şi-a abandonat ruşinos îndatoririle’ şi că ‘practic şi moral este responsabil pentru provocarea’ violenţei dezlănţuite la Capitoliu”, a mai apreciat Biden, potrivit Agerpres.
El a spus că se gândeşte la poliţistul de la Capitoliu Brian Sicknick, care a murit în urma violenţelor de pe 6 ianuarie, precum şi la ceilalţi care au rezistat cu curaj sau care şi-au pierdut viaţa.
De asemenea, Biden a elogiat curajul celor care au făcut efortul de a proteja integritatea democraţiei americane, inclusiv democraţi şi republicani, oficiali electorali, judecători, lucrători în secţiile de votare.
“Acest trist capitol al istoriei noastre ne-a reamintit că democraţia este fragilă. Că ea trebuie mereu apărată. Că trebuie să rămânem mereu vigilenţi. Violenţa şi extremismul nu-şi au locul în America. Şi că fiecare dintre noi are datoria şi responsabilitatea, ca americani şi în special ca lideri, să apărăm adevărul şi să învingem minciuna “, a afirmat Biden într-un comunicat.
EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…
Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin…
Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanţate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri…
Cei mai mari constructori europeni de automobile se întâlnesc vineri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula…
Connections, companie de tehnologie listată pe piața AeRo a Bursei de Valori București (simbol bursier…
Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…
This website uses cookies.
Read More