Democrația participativă și reziliența instituțiilor (Gabriel Grădinescu)

Autor: Gabriel Grădinescu

Progresul societăților moderne aparținând spațiului european depinde de mecanisme de participare constantă și de un dialog autentic între instituții, partide și cetățeni.

În spațiul european, provocarea comună este menținerea echilibrului între stabilitatea guvernării și adaptarea continuă la nevoile societății. Partidele tradiționale se bazează, în general, pe modelul delegativ: primesc un mandat prin vot și guvernează aproape exclusiv pe baza acestuia, fără a cultiva suficient canalele de dialog cu cetățenii în restul ciclului electoral. De partea cealaltă, partidele populiste cresc în influență prin promisiuni de „resetare totală”, prezentând schimbarea radicală ca singura soluție la nemulțumirile acumulate. Ambele abordări, însă, ignoră un element fundamental: participarea constantă și structurată a cetățenilor.

Un exemplu elocvent recent de lipsă de dialog îl reprezintă procesul de adoptare a legislației privind plata pensiilor private. Vorbim despre un act normativ cu impact direct asupra a milioane de oameni. Într-o democrație participativă, un asemenea proiect ar fi trecut prin consultări reale, transparente, în care beneficiarii să poată exprima opțiuni și scenarii. În practică, consultarea a fost mai degrabă formală, iar decizia a apărut ca fiind luată într-un cerc restrâns. Percepția publică a fost că soluțiile au fost construite rigid, cu puțină flexibilitate și cu insuficient accent pe realitățile demografice sau pe nevoile individuale. Aceasta este o ilustrare clară a vulnerabilităților unui model de guvernare exclusiv delegativ.

Totuși, există și exemple pozitive care arată că dialogul autentic nu este o utopie. În calitate de vicepreședinte ASF, am inițiat și coordonat un mecanism digital de consultare prin care toate propunerile venite din partea cetățenilor și profesioniștilor ajungeau integral pe masa Consiliului de Administratie. Acest sistem a demonstrat că atunci când vocea tuturor este luată în calcul, procesul de reglementare câștigă în legitimitate și în calitate. Mai aproape de comunități, Primăria Focșani, prin decizia primarului Cristi Misăilă, a constituit un Consiliu Consultativ Economic menit să faciliteze dialogul între administrație și mediul de afaceri. Faptul că un astfel de organism există deja într-un oraș de provincie arată că participarea nu este doar un concept teoretic, ci poate fi aplicată concret acolo unde există voință. Sunt convis ca astfel de exemple nu sunt singulare insa nu au caracter de masa.

Privind spre spațiul european, se conturează deja o serie de bune practici. În Elveția, mecanismul referendumurilor tematice oferă cetățenilor posibilitatea de a decide direct asupra unor politici majore, de la fiscalitate la infrastructură. În Franța, consiliile cetățenești sunt utilizate pentru teme complexe, cum ar fi tranziția energetică sau reforma constituțională, aducând la aceeași masă cetățeni selectați aleatoriu, experți și decidenți politici. În Spania și Portugalia, marile orașe au implementat bugete participative prin care locuitorii decid alocarea unei părți din resursele publice pentru proiecte comunitare. În țările nordice, consultările publice digitale sunt integrate direct în procesul legislativ: orice observație venită din partea societății civile primește un răspuns și este documentată transparent.

Aceste exemple arată că democrația participativă nu slăbește instituțiile și nu înlocuiește partidele. Din contră, le întărește, adăugând un strat suplimentar de responsabilitate și legitimitate. Partidele își păstrează rolul de a construi programe și majorități, dar sunt obligate să își calibreze permanent deciziile în raport cu semnalele venite din societate. Astfel se creează un echilibru sănătos: deciziile nu se mai iau doar „de sus”, ci printr-un circuit continuu între cetățeni și instituții.

Ceea ce funcționează deja în alte state europene poate fi adaptat și aici. Mecanisme precum bugetele participative, consultările digitale autentice pentru proiecte de lege, inițiativele cetățenești validate prin semnătură electronică sau consiliile consultative permanente pe lângă ministere și autorități locale sunt soluții simple, dar eficiente. Ele transformă cetățeanul din spectator în partener real al procesului decizional.

Aplicarea conceptelor unei democrații participative ne-ar ajuta să trecem mai ușor peste situațiile de criză. Crizele – fie ele economice, sociale sau de încredere – pot fi gestionate mai eficient atunci când cetățenii sunt parte din proces, când simt că au fost consultați și că soluțiile nu le sunt impuse, ci construite împreună. În loc să devină momente de polarizare și de fragilizare a instituțiilor, crizele ar putea fi transformate în oportunități de consolidare democratică.

O democrație consolidată nu are nevoie de resetări bruște, ci de pași clari și stabili, capabili să transforme frustrarea publică în energie constructivă și să aducă stabilitate pe termen lung.