International

Democraţii din SUA îl atacă pe nepotul fostului preşedinte american Kennedy

Mai mulţi parlamentari democraţi l-au atacat joi pe Robert Kennedy Jr., nepot al fostului preşedinte John Fitzgerald Kennedy, audiat într-o comisie a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Congresmanul republican Jim Jordan îl invitase pe Kennedy să depună mărturie despre “cenzura” impusă de preşedintele Joe Biden democraţilor cu vederi ceva mai conservatoare.

Chiar înainte să compară, Kennedy a fost acuzat de colega sa de partid, Gerry Connoly, pentru afirmaţii rasiste şi aderarea la teorii ale conspiraţiei. “Robert F. Kennedy Jr. are convingeri josnice, dezgustătoare, rasiste, bigote, antisemite, anti-gay, anti-ştiinţă şi pline de conspiraţii”, a susţinut ea.

Kennedy a respins acuzaţiile, susţinând că “în viaţa mea nu am pronunţat niciodată vreo propoziţie rasistă sau antisemită”.

El declarase anul trecut că unii americani aveau o situaţie mai grea decât Anne Frank, adolescenta evreică ucisă într-un lagăr nazist după ce a stat doi ani ascunsă într-o casă din Amsterdam, în timpul celui de-al doilea război mondial. De asemenea, comparase cu propaganda nazistă unele discursuri ale lui Anthony Fauci, fost consilier prezidenţial pentru pandemia de coronavirus.

Joi, o altă reprezentantă a Partidului Democrat, Debbie Wasserman Schulz, a apreciat că afirmaţiile lui Kennedy au fost “demne de dispreţ”.

Stacey Plaskett, tot democrată, a condamnat sugestia lui Kennedy că restricţiile impuse americanilor nevaccinaţi împotriva coronavirusului sunt mai rele decât cele aplicate evreilor în Germania nazistă. “Libertatea de exprimare nu este absolută”, a susţinut ea.

Democraţii au încercat fără succes să îl convingă pe liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, să anuleze invitaţia de a depune mărturie făcută lui Kennedy. “A cenzura pe cineva nu este reacţia potrivită”, a apreciat McCarthy.

Robert Kennedy Jr. este fiul lui Robert, fratele mai mic al celebrului preşedinte democrat cunoscut ca JFK, asasinat la Dallas în 1963. El încearcă să obţină investitura de candidat al Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 2024, însă în sondajele de opinie este cotat cu 50 de procente sub Biden, care doreşte să fie reales.

Democraţii se tem însă că purtătorul prestigiosului nume Kennedy şi-ar putea înfiinţa un alt partid, erodând astfel susţinerea pentru actualul preşedinte, în folosul lui Donald Trump, favorit la investitura Partidului Republican şi creditat cu şanse reale de a reveni la Casa Albă.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

4 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

4 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

4 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

5 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

5 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More