International

Departamentul de Justiţie va ancheta o presupusă conspiraţie împotriva lui Donald Trump în legătură cu “complotul rus”

Procuroarea generală a Statelor Unite, Pam Bondi, a ordonat luni Departamentului de Justiţie să deschidă o anchetă cu un juriu mare asupra unei presupuse conspiraţii împotriva lui Donald Trump pentru a-i delegitima acestuia victoria la alegerile prezidenţiale din 2016, într-un caz denumit “complotul rus”, informează marţi EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit canalului Fox News Digital, care citează o sursă apropiată anchetei, Bondi a ordonat această măsură după ce a primit în iulie o plângere din partea directoarei Serviciului Naţional de Informaţii, Tulsi Gabbard, împotriva unor oficiali de rang înalt din administraţia fostului preşedinte Barack Obama pentru această presupusă conspiraţie împotriva lui Donald Trump.

Aceste acuzaţii vizează mai mulţi oficiali din administraţia Obama care, se susţine, au făcut declaraţii false afirmând că Rusia a încercat să interfereze prin metode cibernetice în rezultatul alegerilor din 2016, potrivit canalului CNN, care citează de asemenea o sursă la curent cu subiectul.

După plângerea lui Gabbard, care a cerut ca fostul preşedinte Barack Obama şi mai mulţi oficiali din serviciile de informaţii să fie investigaţi, Bondi a anunţat că Departamentul de Justiţie va crea o echipă pentru a evalua probele furnizate de Serviciului Naţional de Informaţii ce provin din documente declasificate.

Bondi a ordonat unui procuror federal să iniţieze o procedură legală pentru a prezenta probele aflate în posesia Departamentului de Justiţie unui juriu mare, ceea ce poate duce la o inculpare, potrivit canalului Fox.

Conform plângerii, pe 9 decembrie 2016, Casa Albă i-a reunit pe cei mai înalţi responsabili ai Consiliului Naţional de Securitate într-o întâlnire la care au participat directorul de atunci al Serviciului Naţional de Informaţii, James Clapper, şi alţi oficiali de rang înalt ai administraţiei, precum John Brennan, Susan Rice sau John Kerry.

După această întâlnire, asistentul lui Clapper ar fi trimis un email liderilor departamentelor de informaţii, încredinţându-le o revizuire “la solicitarea preşedintelui” bazată pe informaţii fabricate sau care nu erau considerate credibile, despre o posibilă interferenţă a Rusiei.

În 2016, fostul director al FBI, James Comey, a condus o investigaţie privind aşa-numitul “complot rus” în primele alegeri prezidenţiale câştigate de Donald Trump, care l-a demis din funcţie pe Comey după ce a preluat mandatul de preşedinte.

Articole recente

Avioane ruseşti în Estonia: Şeful NATO salută un răspuns “rapid şi decisiv” din partea Alianţei

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat vineri un răspuns "rapid şi decisiv" al…

34 de minute ago

Rusia neagă acuzaţiile de încălcare a spaţiului aerian estonian

Ministerul rus al Apărării a negat sâmbătă că trei dintre aeronavele sale militare au încălcat…

36 de minute ago

Trump îl va primi pe Erdogan pe 25 septembrie pentru a discuta contracte majore în domeniul aviaţiei civile şi militare

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl va primi pe omologul său turc…

38 de minute ago

Avioane ruseşti în Estonia: Parisul denunţă o “incursiune periculoasă şi iresponsabilă”

Parisul a denunţat "o nouă provocare" a Moscovei, care a efectuat vineri o "incursiune periculoasă…

39 de minute ago

Peter de Boer, DN AGRAR: Țintim să promovăm pe piața reglementată a BVB în trimestrul IV din 2026 sau la începutul anului 2027

Apreciere de 93% a cotației acțiunilor în acest an Compania vizează o majorare de capital…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More