Update articol:

DEPOGAZ și-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru sezonul rece 2025-2026

DEPOGAZ Ploiești, companie membră a Grupului Romgaz și principalul operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din România, anunță atingerea cu succes, în avans de peste 41 de zile, a obiectivului de constituire a stocurilor de gaze pentru sezonul rece 2025–2026.

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2024/2995, toate statele membre trebuie să asigure până la data de 1 noiembrie 2025 un grad de umplere de minimum 90% al capacității totale de înmagazinare a gazelor naturale. DEPOGAZ a reușit să atingă această țintă la data de 20 septembrie 2025, depășind astfel atât termenul limită impus de reglementările europene, cât și media de umplere la nivel european.

Avem deja înmagazinate 2.592 milioane metri cubi de gaze naturale, dintr-o capacitate activă totală de 2.870 milioane metri cubi per ciclu, ceea ce reprezintă un grad de umplere de 90,30%. Ținând cont de ritmul actual al cantităților de gaze naturale injectate și programul agreat cu beneficiarii serviciului de înmagazinare pentru luna următoare, estimăm că până la sfârșitul lunii octombrie 2025 vom atinge capacitatea maximă, cu depozitele pline 100%. Această performanță ne oferă o siguranță energetică solidă pentru iarna care urmează”, a declarat Bogdan Nicolae Stănescu, Președintele Consiliului de Administrație al DEPOGAZ.

DEPOGAZ operează cinci depozite de înmagazinare subterană dezvoltate în zăcăminte de gaze depletate, care asigură aproximativ 90,54% din capacitatea totală de înmagazinare a României:

  • Bilciurești – capacitate activă: 1,31 miliarde mc, capacitate de extracție: 14 milioane mc/zi;
  • Urziceni – capacitate activă: 0,36 miliarde mc, capacitate de extracție: 4,5 milioane mc/zi;
  • Bălăceanca – capacitate activă: 0,05 miliarde mc, capacitate de extracție: 1,2 milioane mc/zi;
  • Ghercești – capacitate activă: 0,25 miliarde mc, capacitate de extracție: 2 milioane mc/zi;
  • Sărmășel – capacitate activă: 0,9 miliarde mc, capacitate de extracție: 7,5 milioane mc/zi.

Capacitatea zilnică totală de extracție este de 29,2 milioane metri cubi, însă trebuie menționat că acest debit maxim este valabil la începutul ciclului de extracție, când depozitele sunt pline, urmând ca debitul să scadă treptat odată cu diminuarea stocurilor”, a explicat Președintele Consiliului de Administrație.

Pentru a răspunde cerințelor tot mai mari privind securitatea energetică, DEPOGAZ derulează proiecte de investiții majore, în valoare totală de 2.335 milioane lei, care vizează extinderea capacităților de înmagazinare și extracție.

La Bilciurești, este în derulare un proiect care va majora capacitatea de livrare a gazelor din depozit de la 14 milioane mc/zi, la 20 milioane mc/zi, corelată și cu o creștere a capacității de înmagazinare de 108 milioane mc/ciclu. În calitate de Proiect de interes comun pe Lista a 5-a de PCI a Uniunii Europene, acest proiect, PCI 6.20.7, a fost selectat pentru o finanțare nerambursabilă din fonduri Europene, prin mecanismul CEF Energy 2022, în valoare de aproximativ 38 mil. Euro, pentru lucrările de execuție din Faza II. 

La Ghercești, avem un proiect prin care vom asigura condiții de operare la capacitatea de 600 milioane mc/ciclu. Implementarea proiectului, corelată cu proiectul SNTGN Transgaz SA „Conducta de transport gaze naturale Ghercești – Jitaru”, va duce la creșterea capacității de injecție cu 3 milioane mc/zi, la un total de 5 milioane mc/zi, și creșterea capacității de extracție cu 3 milioane mc/zi, la un total de 5 milioane mc/zi.

Investiția de la Sărmășel are drept scop dezvoltarea acestui depozit de înmagazinare de la o capacitate de 900 milioane mc/ciclu, la 1550 milioane mc/ciclu (o creștere cu 650 milioane mc/ciclu), creșterea capacității de injecție cu 4 milioane mc/zi, la un total de 10 milioane mc/zi și creșterea capacității de extracție cu 4 milioane mc/zi, la un total de 12 milioane, prin creșterea capacității de comprimare, forare de noi sonde și infrastructură nouă și modernă de suprafață”, a precizat Mădălina Moise, Director General DEPOGAZ.

Prin aceste investiții, DEPOGAZ contribuie semnificativ la întărirea securității energetice a României și la atingerea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene privind reziliența sistemelor energetice”, a declarat Mădălina Moise, Director General al DEPOGAZ.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (23/09/2025)

Declansarea procedurii de selectie si numire a doi membri ai Directoratului

COMELF S.A. (CMF) (23/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

CONPET SA (COTE) (23/09/2025)

Convocare AGOA & AGEA 29(30).10.2025