Comunicate de presa

Depozitarul Central va distribui dividende pentru OMV PETROM S.A.

Depozitarul Central informează investitorii că, în perioada 13.06.2019 – 14.06.2022, distribuie dividende pentru acţionarii OMV PETROM S.A. (simbol SNP). Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2018, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,027 lei, potrivit unui comunicat trimis de companie.

Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 23.05.2019.

Plata dividendelor către acţionarii emitentului se efectuează începând cu data de 13.06.2019.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.

Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face astfel:

  • prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari;
  • în numerar, la ghişeele bancare ale BRD-GSG S.A. din întreaga ţară.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare și registru.

View Comments

  • Bună ziua!
    Am primit de la stat, după revoluție, cupoane de investitor. De unde pot încasa dividendele pe ultimii ani.
    (P.S. Dacă vreau să vând, cum procedez și cât aș lua pe ele?)

Articole recente

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

17 minute ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

2 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

2 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

2 ore ago

Nicuşor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

2 ore ago

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială (surse)

Ludovic Orban ar putea face parte din Administraţia Prezidenţială, au precizat, miercuri, surse politice, pentru…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More