Macroeconomie

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna iulie 2024 cu 0,4 la sută față de luna anterioară (BNR)

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna iulie 2024 cu 0,4 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 587 494,2 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,9 la sută (5,2 la sută în termeni reali), potrivit datelor BNR.

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 70,4 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,5 la sută față de luna iunie 2024, până la 413 792,9 milioane lei. Comparativ cu luna iulie 2023, acestea s-au majorat cu 15,5 la sută (9,6 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 1,3 la sută față de luna anterioară, până la 236 125,1 milioane lei și cu 20,1 la sută (13,9 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 0,6 la sută (până la 177 667,8 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna iulie 2023, au înregistrat o creștere de 10,0 la sută (4,3 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 29,6 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 0,2 la sută față de luna iunie 2024, ajungând până la nivelul de 173 701,3 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna iulie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 1,1 la sută (0,3 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,2 la sută față de luna iunie 2024, până la 119 913,2 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,5 la sută (-0,3 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 1,1 la sută față de luna iunie 2024, până la 53 788,1 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu iulie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 2,4 la sută (1,6 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Articole recente

„Ați ucis peste 70.000 de civili”: un academician chinez confruntă un oficial israelian cu privire la genocidul din Gaza într-un videoclip viral

Yan Xuetong acuză Israelul că și-a pierdut busola morală ucigând civili în Gaza La recentul…

5 ore ago

Trump și Xi fac progrese în privința acordului TikTok și planifică o întâlnire în Coreea de Sud

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că el și președintele chinez Xi Jinping au înregistrat…

5 ore ago

Serviciul britanic MI6 recrutează spioni pe dark web

Serviciul britanic de informaţii externe (MI6) a anunţat vineri lansarea unui portal pe dark web…

5 ore ago

Clima: Obiectivul de 1,5°C este “pe punctul de a se prăbuşi”, avertizează secretarul general al ONU

Obiectivul de limitare a încălzirii globale la 1,5°C în raport cu era preindustrială este "pe…

5 ore ago

Marinescu (BNR): Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect al României pentru următorul deceniu

Aderarea la zona euro ar putea fi următorul mare proiect naţional al României pentru următorul…

5 ore ago

Trump va impune o taxă de 100.000 de dolari pe an pentru vizele H-1B, lovind astfel sectorul tehnologic

Vizele sunt utilizate în principal de sectorul tehnologic Microsoft și JPMorgan au sfătuit deținătorii de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More