Politica

Deputaţii dezbat, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei

Moţiunea simplă depusă de deputaţi de la USR şi independenţi de dreapta împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, este dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, iar miercuri se va da votul.

Marţea trecută, deputatul USR Ionuţ Moşteanu a anunţat depunerea moţiunii simple împotriva ministrului Energiei, precizând că este semnată şi de grupul independenţilor de dreapta. Moţiunea este intitulată “Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluţii!”.

Semnatarii documentului cer demisia ministrului Virgil Popescu, susţinând că acesta “şi-a atins limita competenţei cu mult înainte să fie ministru, însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani”.

“Sub mandatele lui Virgil Popescu, preţul energiei pentru populaţie şi companii a crescut constant. Preţul gazelor a crescut constant. Preţul energiei electrice a crescut constant. Preţul carburanţilor a crescut constant. Am ajuns să plătim peste 9 lei pe litrul de benzină sau motorină! Domnului ministru îi place să ofere ca explicaţie contextul internaţional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpăţânare să aplice soluţii aflate la îndemâna sa. Soluţii propuse de USR şi acceptate în diverse declaraţii publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare”, se arată în moţiunea simplă, potrivit Agerpres.

Potrivit USR şi deputaţilor independenţi de dreapta, “de cinci luni, proiectul de reducere a TVA la carburant stă în sertare”.

Ei au mai susţinut că “rezultatele activităţii celui mai slab ministru al Energiei din câţi a avut România se văd: scăderea accentuată şi constantă a nivelului de trai pentru populaţie şi dificultăţi majore întâmpinate de companiile care activează în România”.

“Credem că în cazul domnului Popescu nu mai este vorba numai de incompetenţă, ci şi de rea-voinţă militantă. De aceea trebuie să plece imediat de la conducerea unei instituţii pe care nu ştie, nu poate şi nu vrea să o conducă în interesul public”, se mai arată în moţiunea simplă.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More