Categories: Fără categorie

Deputaţii din Parlamentul European vor decide astăzi dacă politicianul german Ursula von der Leyen va prelua funcţia de preşedinte al Comisiei Europene (video, Actualizare)

Actualizare: Ursula von der Leyen a promis marţi, în Parlamentul European, stabilirea unor obiective mai ambiţioase în privinţa acţiunii climatice din partea Comisiei Europene, dacă va fi votată preşedinte al viitorului executiv comunitar, transmite DPA, potrivit Agerpres.

“Provocarea noastră cea mai urgentă este să păstrăm planeta sănătoasă”, a declarat Ursula von der Leyen în faţa eurodeputaţilor, înaintea votului pe care aceştia îl vor da în cursul serii.

Ea a afirmat că, în primele 100 de zile de mandat ca preşedinte al executivului comunitar, va propune o legislaţie prin care Europa să devină ‘primul continent al lumii neutru din punct de vedere al emisiilor la orizontul lui 2050’.

Candidata germană a mai spus că, pe tot parcursul vieţii, a fost ghidată de “convingeri europene”, ca mamă şi ca om politic. 

“Vrem multilateralism. Vrem comerţ corect. Apărăm ordinea bazată de reguli. Pentru că ştim că este mai bine pentru noi toţi”, a arătat ea în discursul din Parlamentul European. 

Totodată, Ursula von der Leyen s-a angajat că viitoarea Comisie va fi formată dintr-un număr egal de femei şi de bărbaţi. De la constituirea executivului european în 1958, doar 35 din cei 183 de comisari au fost femei, a amintit von der Leyen. “Reprezentăm jumătate din populaţia noastră. Vrem partea noastră corectă”, a insistat ea.

Cu acelaşi prilej, von der Leyen s-a angajat să ia măsuri împotriva violenţei asupra femeilor, pe care nu o consideră “o problemă a femeilor”, candidata la preşedinţia Comisiei promiţând să o includă în lista infracţiunilor specificate în Tratatul UE.

“Dacă închidem decalajele dintre noi, vom deveni mai puternici ca uniune”, a subliniat ea.

În acelaşi discurs, Ursula von der Leyen a considerat inacceptabil faptul că giganţii din domeniul tehnologic plătesc taxe foarte scăzute ‘pentru că profită de sistem’.

“Când giganţi tehnologici fac profituri uriaşe în Europa, este un lucru bun”, pentru că Uniunea Europeană este o piaţă deschisă, a spus ea.

“Dar dacă ei fac aceste profituri beneficiind de pe urma sistemului nostru de educaţie, a lucrătorilor noştri calificaţi, a infrastructurii noastre şi a serviciilor noastre sociale (…) nu este acceptabil faptul că ei nu plătesc aproape deloc taxe”, a punctat von der Leyen.

Deputaţii din Parlamentul European vor decide astăzi, prin vot, dacă politicianul german Ursula von der Leyen va prelua funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

Cele şapte grupuri politice din Parlamentul European vor dezbate, marţi, 16 iulie, de la ora 10:00 până la ora 13:30, ora României, propunerea Consiliului European pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Legislativul european va vota asupra propunerii de la ora 19:00.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

29 de minute ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

31 de minute ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

35 de minute ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

40 de minute ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

43 de minute ago

This website uses cookies.

Read More