Categories: Fără categorie

Deputatul Gigel Ştirbu – ales preşedinte al PNL Olt

Deputatul Gigel Ştirbu a fost ales vineri preşedinte al PNL Olt, în cadrul Comitetului de Coordonare Judeţean al organizaţiei liberale judeţene, la care au participat preşedintele partidului, Nicolae Ciucă, secretarul general al formaţiunii, Lucian Bode, europarlamentari, parlamentari, delegaţi ai organizaţiilor liberale locale.

“Sunt aici ca să vă responsabilizez pe fiecare dintre voi. Am avut primării pe care le-am pierdut, le vom recâştiga. Avem localităţi unde vom câştiga şi vom zdrobi PSD şi vom da cu el de pământ aşa cum n-a fost niciodată, vă garantez acest lucru. Un singur lucru vă trebuie – încrederea că puteţi învinge. Niciodată Partidul Naţional Liberal Filiala Olt nu a fost mai determinat şi mai puternic ca acum”, a declarat Gigel Ştirbu, potrivit Agerpres.

El a fost preşedinte interimar al PNL Olt începând din luna noiembrie 2023, după ce senatorul Liviu Voiculescu a demisionat din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene de partid acuzând o stare de tensiune “alarmantă”.

La Comitetul de Coordonare Judeţean au participat 353 de delegaţi.

La eveniment, Gigel Ştirbu a arătat că în ultimul timp au fost atraşi în partid tineri antreprenori, care îşi asumă responsabilitatea să facă ceva pentru localităţile lor.

“De luni vom trece la o nouă etapă de dezvoltare a acestei organizaţii judeţene. Sunt foarte mulţi colegi din această organizaţie care s-au alăturat în ultimele două luni jumătate acestei structuri politice. Profilul pe care l-am căutat în judeţ a fost acela al unui tânăr până în 45 de ani. Dacă se poate un antreprenor de succes în localitatea respectivă. Un om care a arătat că poate să facă ceva pentru el şi pentru ai lui, care îşi asumă responsabilitatea să facă ceva şi pentru localitate. Am găsit foarte mulţi tineri dornici să se înhame la această treabă, antreprenori de succes, mulţi dintre ei veniţi din străinătate, care după 10-15 ani au venit acasă şi şi-au deschis o mică afacere, că o asociaţie agricolă, că un atelier, că o brutărie, că un magazin în localitatea respectivă, fac ceva. Sunt profilul liberalului autentic, omului liber, care munceşte pentru societate (…). Acesta a fost profilul pe care l-am căutat în majoritatea localităţilor, acolo unde a trebuit să reformulăm, să reformăm aceste organizaţii, am găsit nenumăraţi tineri”, a mai declarat Ştirbu.

Acesta a mai afirmat că judeţul Olt nu este unul de stânga şi a susţinut că aproximativ 60% dintre actualii primari au fost în timp membri ai unor partide de dreapta.

”Am demonstrat tuturor colegilor mei din Biroul Politic Judeţean că judeţul Olt nu este un judeţ roşu, nu este un judeţ pierdut. Este în acest moment într-adevăr un judeţ roşu, dintr-un singur considerent, pentru că aici s-a dorit să se facă, cum se spune, blat. Acum au apărut câţiva nebuni în judeţul stat, unu la judeţ, unul pe la Slatina, unu în sudul judeţului, alţii prin nord, care au spus ‘Stop’, există o şansă să repunem Oltul pe linia firească a dezvoltării sale economice. Există o şansă şi o simţiţi fiecare în localităţile voastre. O simţiţi când vă spun oamenii că nu mai rezistă. În încheiere, aş vrea să mai spun un singur lucru: acest judeţ n-a fost un judeţ roşu. 60% din primarii actuali ai judeţului Olt au avut treabă cu Partidul Naţional Liberal, au fost membri ai PD-ului sau PNL-ului. Ori au fost luaţi cu ordonanţa 55 prin ameninţare, prin promisiuni deşarte, au fost forţaţi să-şi schimbe tabăra. Ceea ce spune ceva despre profilul electoral al acestor oameni din judeţul Olt. Din cele opt oraşe la un moment dat erau conduse de primari de dreapta în acest judeţ. Acest judeţ nu este un judeţ de stânga, încearcă să fie ţinut în sărăcie prin asistenţă socială. În judeţul Olt avem 20% din populaţie beneficiară de o anumită formulă de asistenţă socială. Strigător la cer. Asta se întâmplă pentru că de 34 de ani acest judeţ este condus de reprezentanţii aceluiaşi partid politic”, a conchis Gigel Ştirbu.

Articole recente

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii din cadrul Consiliului de Supraveghere

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii…

34 de minute ago

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

o oră ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

2 ore ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

3 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

3 ore ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More