International

Descurajare nucleară europeană: Macron se declară pregătit “să deschidă discuţia”

Preşedintele francez Emmanuel Macron, în fruntea uneia dintre cele două puteri nucleare ale Europei împreună cu Regatul Unit, a declarat vineri că este gata să “deschidă discuţii” privind descurajarea nucleară europeană, în urma unei solicitări de a face acest lucru din partea viitorului cancelar german Friedrich Merz, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Dacă colegii vor să se îndrepte către o mai mare autonomie şi capacităţi de descurajare, atunci va trebui să deschidem această discuţie foarte profund strategică. Ea are componente foarte sensibile şi foarte confidenţiale, dar sunt disponibil pentru ca această discuţie să înceapă”, a declarat Macron într-un interviu acordat canalelor portugheze RTP1 şi RTP3.

În faţa apropierii spectaculoase dintre Statele Unite, în mandatul lui Donald Trump, şi Rusia, Friedrich Merz a considerat necesar ca Europa să se pregătească pentru “cel mai rău scenariu” al unei NATO fără garanţia americană de securitate, inclusiv securitatea nucleară.

În faţa acestui lucru, el a vorbit despre o discuţie necesară cu britanicii şi francezii “cu privire la întrebarea dacă nu am putea beneficia de partajarea nucleară, sau cel puţin de securitatea nucleară” pe care ar putea-o oferi Parisul şi Londra.

“Franţa are autonomie deplină în acest domeniu (…) adică nu depindem de altcineva pentru a ne produce capacităţile nucleare, pentru a le avea şi pentru a le opera pe calea aerului şi pe mare, ceea ce este şi o specificitate (franceză)”, a subliniat Emmanuel Macron la finalul unei vizite de stat în Portugalia.

“Prietenii noştri britanici au capacităţi nucleare (…) mai puţin complete decât noi. Există mai multă dependenţă de partenerii americani”, a observat el.

“Sunt gata să discut despre această capacitate, care este în fond una suverană, dacă ne permite să construim o forţă europeană mai mare”, a subliniat şeful statului francez.

Încă de la început, descurajarea franceză a fost menită să fie complet independentă şi bazată pe evaluarea unui singur om, Preşedintele Republicii, a unei ameninţări împotriva intereselor vitale ale ţării.

Într-un discurs despre doctrina nucleară franceză din februarie 2020, Emmanuel Macron a subliniat “dimensiunea autentic europeană” a intereselor vitale franceze.

“Franţa a recunoscut întotdeauna o dimensiune europeană a intereselor sale vitale”, a subliniat vineri Macron, menţionând în acelaşi timp că “doctrina sa nucleară păstrează un anumit mister pentru că ambiguitatea face parte din eficacitatea sa”.

Prin urmare, ea nu va spune în avans unde ar putea lovi, “aceasta este alegerea şefului forţelor armate”, adică a preşedintelui, a adăugat el.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More